Adevăratului pescăruş Jonathan, care trăieşte în noi toţi. Etc...-- Fragment --
"În zilele următoare Jonathan a văzut că acolo avea de învăţat la fel de multe lucruri despre zbor ca şi în lumea pe care o lăsase în urmă. Cu o deosebire. Aici pescăruşii gândeau ca şi el. Pentru fiecare dintre ei, cel mai important lucru în viaţă era să năzuiască să atingă desăvârşirea în ceea ce le plăcea mai mult, zborul.
Erau nişte păsări magnifice, toţi până la unul, îşi petreceau fiecare zi exersând, testând metode avansate de aeronautică.
Jonathan uitase de mult lumea din care venise, locul acela unde Stolul lui trăia, străin de bucuria zborului, folosind aripile doar ca mijloc pentru a obţine hrana. Dar din când în când, fie şi numai pentru o clipă gândul îl purta înapoi la ei.
Şi-a amintit de ei într-o dimineaţă când, cu instructorul lui de zbor, se odihnea pe plajă, după o lecţie de tonouri rapide, cu aripile strânse. „Unde sunt ceilalţi, Sullivan ?” întrebă el, tăcut, pe deplin familiarizat acum cu telepatia care se stabilea între pescăruşi în loc de tivlit şi cârâit, „De ce nu suntem mai mulţi aici? Acolo de unde am venit, erau ...”
„... mii şi mii de pescăruşi. Ştiu.” Sullivan dădu din cap. „Singurul răspuns pe care ţi-l pot da, Jonathan, este că păsări ca tine este una la un milion. Cei mai mulţi dintre noi au atins acest prag foarte greu. Noi am trecut dintr-o lume într-alta şi deşi aceasta nu se deosebea cu nimic de prima, uitam imediat de unde am venit, ne este indiferent încotro mergem. Bănuieşti prin câte vieţi am trecut până să ne dăm seama că viaţa înseamnă mai mult decât hrana, lupta şi puterea în stol ? O mie de vieţi Jon, 10 mii! Şi apoi încă o sută de vieţi până am început să ne dăm seama că există perfecţiune, şi încă o altă sută, pâna ne-am dat seama că scopul nostru în viaţă este să atingem acea desăvârşire şi să o dezvăluim celorlalţi. Aceeaşi lege se aplică şi acum: ne alegem lumea următoare, în funcţie de ceea ce învăţăm în această lume. Dacă nu înveţi nimic, lumea următoare este exact ca aceasta cu aceleaşi limite şi cu aceleaşi apăsătoare greutăţi pe care trebuie să le biruim.”.
S-a întors apoi şi şi-a îndreptat faţa spre vânt. „Dar tu, Jon”, spuse el, „ai învăţat atât de mult deodată încât n-ai avut nevoie de o mie de vieţi ca să ajungi aici”.
În clipa următoare erau din nou în văzduh şi exersau. Tonoul strâns, în formaţie era greu de realizat, pentru că, în timpul rostogolirii, Jonathan trebuia să gândească cu capul în jos, inversând unghiul aripilor, şi anume inversându-l în armonie perfectă cu instructorul său.
„Să încercăm din nou”, repeta mereu Sullivan. „Să încercăm din nou”. Apoi, în sfârşit, „Bine”. Începură să exerseze buclele inverse.
Într-o seară, pescăruşii care nu făceau zboruri de noapte stăteau pe nisip şi meditau. Jonathan îşi luă inima în dinţi şi se apropie de Pescăruşul Staroste care, se spunea, urma să treacă curând hotarele acestei lumi.
„Chiang ...” îi spuse el emoţionat.
Bătrânul pescăruş îl privi cu bunătate. „Spune, fiule”. În loc să-l vlăguiască, bătrâneţea îl învânoşase; putea să întreacă în zbor orice pescăruş şi dobândise o măiestrie pe care ceilalţi abia acum începeau să şi-o însuşească.
„Chiang, lumea asta de fapt nu e paradisul, nu-i aşa?”
Bătrânul zâmbi în lumina lunii. „Te desăvârşeşti mereu, Jonathan”, spuse el.
„Bine, dar ce se va întâmpla acum? Unde mergem? Oare paradisul nu există nicăieri?”
„Nu, Jonathan, nu există. Paradisul nu este un loc sau un timp. A fi desăvârşit—iată paradisul”. Tăcu o clipă. „Tu zbori foarte iute, nu-i aşa?
„Îmi ...îmi place viteza”, spuse Jonathan surprins, dar mândru că Starostele observase asta.
„Vei începe să atingi paradisul, Jonathan, în clipa în care atingi viteza perfectă. Şi asta nu înseamnă 1000 de mile pe oră, sau un milion, sau viteza luminii. Pentru că orice număr este o limită, iar desăvârşirea nu are limite. Viteza perfectă, fiule, este să fii acolo.”
Fără nici o vorbă, Chiang dispăru şi apăru, într-o sclipire de o secundă, la marginea apei, la 50 de picioare mai departe. Apoi dispăru din nou şi apăru, chiar în aceeaşi fracţiune de secundă, pe umărul lui Jonathan. „E destul de plăcut, nu?”
Jonathan era uluit. Uitase să-l mai întrebe ceva despre paradis. „Cum reuşeşti să faci asta? Ce senzaţie îţi dă? Cât de departe poţi merge?”
„Poţi merge oriunde în timp şi în spaţiu”, spuse Bătrânul. „Eu am fost oriunde mi-a trecut prin minte, oricând”. Străbătea marea cu privirea. Ciudat. Pescăruşii care dispreţuiesc desăvârşirea de dragul călătoriei nu ajung nicăieri, chiar aşa încet cum zboară ei. Cei care renunţă la călătorie de dragul desăvârşirii ajung peste tot imediat. Nu uita, Jonathan, paradisul nu este un loc sau un timp, pentru că locul şi timpul nu au înţeles. Paradisul este ...”
Continuarea o aveti in Filme
No comments:
Post a Comment