Monday, October 07, 2013

Noul mod de gandire

© S.N. Lazarev - Educația Parinților
Seria Omul Viitorului 2

Iubirea Divină dă naştere energiei primare. La început această ener­gie dă naştere timpului, apoi acest timp, care este la început cumulat, se desfăşoară în verigi consecutive, în etape temporare. Apoi, scăzând nivelul energiei, aceasta se transformă în spiritualitate iar apoi în ma­terialism. Acesta este stadiul final de desfăşurare al energiei primare iniţiale.
Concepţia materialistă corespunde doar celui mai redus nivel de energie interioară a omului. Gândirea, care are legătură cu corpul este limitată, multe adevăruri îi sunt inaccesibile — pur şi simplu nu există energia necesară în această privinţă.
Însă dacă omul este bolnav, dacă traversează diverse pierderi şi în­tâmplări nefericite, gândirea acestuia se detaşează de corp, devine mai puţin ataşată de acesta. Atunci omului îi devin accesibile noţiuni mai superioare, devenind capabil astfel să înţeleagă lumea în profunzime. De aceea toate religiile se bazează pe noţiunea de sacrificiu, relatează despre necesitatea acceptării loviturilor din partea destinului, despre abţinere şi renunţarea la ataşamente.
Practica renunţării absolute la sfera materială şi la cea spirituală, a apărut în India Veche cu mii de ani în urmă şi a permis accesul la ma­rile taine ale existenţei, venite dintr-un plan superior. însă renunţarea, care permite accesul către planurile subtile, este doar o primă etapă în cunoaşterea lumii. Conştientizarea existenţei unui singur Creator unic şi năzuinţa către Acesta, este mai importantă decât toate tehnicile, această conştientizare reprezentând baza transformării omului în viitor.
Pentru omul al cărui suflet nu este suficient evoluat, fericirea ma­terială este esenţială, chiar daca acesta admite existenţa unor realităţi spirituale şi mistice. Religia apare doar în momentul în care acesta înţelege că lumea invizibilă, spirituală poate fi mai puternică decât cea materială. Modul de gândire neevoluat este plat, în acest caz evoluţia fiind percepută doar într-un singur sens, am putea spune linear. Sco- pul este vizualizat, omul se îndreaptă către acesta, însă dacă se întoarce înapoi va pierde tot ceea ce a realizat până în acel moment. In acesta viziune, toate lucrurile, se clasifică ca fiind bune sau rele. Tot ceea ce pare a fi plăcut şi folositor este bun, iar ceea ce poate dăuna, este rău.
In afara modelului plat, liniar de gândire, omul care se află într-un stadiu mai înalt de evoluţie este capabil să folosească un model de gân­dire mai complicat, spaţial, tridimensional. In spaţiul tridimensional evoluţia se desfăşoară în spirală. Conştiinţa bidimensională consideră că acest mod de evoluţie este total absurd: la început evoluţia se produ­ce într-o anumită direcţie, apoi se întoarce în sens invers. Faptul ca pro- cesul se desfăşoară la un nivel mai înalt, că întoarcerea are loc într-o altă direcţie lineară, este greu de înţeles pentru modul de gândire primitiv.
Alături de modelul spiralei se poate folosi modelul pulsativ, în care două procese contradictorii coexistă în acelaşi moment şi se interferea­ză reciproc. Acesta este ritmul Universului, unde două contradicţii se luptă interferându-se reciproc. Rezultatul acestei lupte este acumula­rea de iubire, care permite unificarea acestor contradicţii şi sentimen­tul unităţii acestora. Inima noastră bate în acest ritm, de aceea este percepută de către noi ca organul iubirii.
Care sunt caracteristicile modului de gândire plat, linear? înainte de toate, în acest caz nu este posibilă conştientizarea concomitentă a două contadicţii: mişcarea se produce doar într-o singură direcţie - fie înainte, fie înapoi, fiecare situaţie fiind apreciată ca fiind bună sau rea. Acest mod de gândire a reuşit să înţeleagă doar pe jumătate adevărurile creştinismului.
Să luăm două exemple. Primul: Cristos răstoarnă masele safarilor şi-i goneşte cu biciul din hram. Este o acţiune destul de severă cu atât mai mult cu cât aceşti oameni nu încălcau nici codul penal, nici pe cel civil. — primiseră aprobarea şi faceau comerţ. Al doilea exemplu: Cristos a spus că daca cineva ne loveşte pe un obraz trebuie să-l întoarcem şi pe celălalt, şi că nu trebuie să iubim doar prietenii, ci şi duşmanii.
Cel care prezintă un mod de gândire linear chibzuieşte profund ce mod de comportament să folosească în acţiunile sale. Trebuie să-i pedepsească sau să-i ierte pe cei care se comportă incorect? Şi pentru că numele lui Cristos în conştiinţa socială este legat de ideea de iertare şi iubire, concluzia primează în favoarea variantei secunde: omul se străduieşte sa uite primul scenariu obscur şi alege ca mod de acţiune pe al doilea. Şi astfel, alege iertarea duşmanilor, neîmpotrivirea în faţa răului şi sacrificiul.
Odată cu trecerea timpului omul observă că iertarea conduce trep­tat către depravarea criminalului, ca păcatul nepedepsit ucide sufletul, că generozitatea şi grija permanentă pentru leneş îl transformă într-un netrebnic. Omul observă ca iertarea netrebnicului lipsit de moralitate, îi dăunează sufletului mai mult decât pedeapsa. Atunci trage o con­cluzie legitimă la prima vedere: este imposibil să îndeplinim poruncile lui Cristos. Bine, ne vom strădui să îndeplinim cel puţin o parte. Insă seminţele îndoielii apărute în suflet se vor dezvolta mai devreme sau mai târziu şi vor umbri acele lucruri importante scrise în Evanghelie. Trebuie să tindem către un ţel inaccesibil? Trebuie să respectăm po­runcile care nu pot fi înfăptuite? Putem crede în iluzii, construind castele pe nisip?
în creştinism există totuşi ceva - se gândeşte omul - cu toate că respectarea poruncilor lui Cristos nu este un lucru greu, ci absolut imposibil. El spune: „Iubiţi-vă duşmanii!” şi imediat: „Nu daţi sfinţii câinilor şi nu aruncaţi perle porcilor!’’ Cine sunt porcii şi câinii? Sunt oamenii care nu doresc să evolueze spiritual. Deci cei săraci, care nu au bani pot fi ajutaţi, dar nu şi cei săraci cu duhul? Insă nu-i aşa că spiritul este mai important decât corpul şi el trebuie ajutat în primul rând! Omul acceptă totuşi idea iertării în mod subconştient, pentru că simte că are o semnificaţie superioară.
De curând o femeie mi-a adresat o rugăminte:
       Spuneţi-mi, vă rog, dacă am dreptate. Am creat o rugăciune şi consider că această rugăciune îmi va ajuta sufletul şi sufletele celor pe care-i voi învăţa să se roage în mod asemănător.
A început astfel să-şi citească rugăciunea:
-    Doamne, îi iert pe toţi cei care m-au jignit. îmi iert tatăl şi-l ac­cept aşa cum este. îmi iert destinul şi-l accept aşa cum se prezintă.
-    Şi dumneavoastră credeţi ca acesta rugăciune vă va fi de folos? - zâmbesc eu.
Ha răspunde zâmbindu-mi:
-    Dar chiar dumneavoastră afirmaţi în mod permanent că iertarea vindecă.
-    Vindecă - am aprobat eu, - în cazul în care cunoaşteţi cauza pentru care iertaţi. Vă voi pune o întrebare; Ce reprezintă iertarea şi din ce cauză iertaţi?
S-a gândit puţin şi a întrebat confuza:
-    Dar în realitate, ce reprezintă iertarea?
-    Bine - am spus eu, - va voi explica. Noi iertăm pentru a păstra sentimentul iubirii De aceea iertarea reprezintă în primul rând păstra' rea sentimentului de iubire în suflet. In al doilea rând: iertarea repre­zintă recunoaşterea voinţei Divine în tot ceea ce se întâmplă. Orice compătimire, insultă sau ura îndreptate către persoana care ne-a jignit, este adresată lui Dumnezeu. De aceea neiertarea unei persoane şi re­gretul pentru trecut reprezintă o blasfemie. Iertarea reprezintă accep­tarea evenimentelor şi recunoaşterea voinţei Divine în tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Deci - recunoaşterea faptului că orice eveni­ment din viaţa noastră ne îndeamnă către iubire şi către Dumnezeu.
In al treile rând: iertarea reprezintă recunoaşterea faptului ca noi înşine prin starea noastră profundă am provocat pe cealaltă persoană. Avariţia interioară şi lăcomia generează furtul, condamnarea şi rrâ- darea. Dispreţul atrage bătaia iar gelozia înşelarea. Supărarea atrage umilirea. Pierderea sentimentului iubirii din suflet generează o explo­zie de agresivitate care atrage nenorociri şi neplăceri: o persoană necu­noscută te poate lovi sau jigni, dar se poate deasemenea produce un accident de maşină. In acest fel iertarea reprezintă recunoaşterea pro­priei imperfecţiuni, a insuficienţei iubirii din suflet şl deci dorinţa de a
transforma propria persoană, propriul caracter şi de a educa sufletul.
În al patrulea rând: iertarea reprezintă deasemenea un ajutor pen­tru cel care a săvârşit greşeala. Noi ne iubim copiii, nu-i condamnăm si nici nu-i dispreţuim, însă acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să-i pedepsim. Educarea presupune iubire iar iubirea unifica mereu două contradicţii, deci emoţiile pozitive şi cele negative. Supunerea, abţinerea, autocontrolul, sacrificiul -toate acestea generează cel mai adesea emoţii negative. în lipsa acestora însă, emoţiile pozitive nu pot exista. De aceea iertarea unei persoane presupune renunţarea la ură, condamnare şi insulte, păstrarea sentimentului de iubire pentru per­soana respectivă şi ajutorarea acesteia să evolueze, să resimtă iubirea şi să-şi purifice sufletul.
De exemplu pentru criminalul care persistă să-şi urască şi să-şi dis­trugă sufletul, pedeapsa cu moartea poate însemna iertare şi ajutor. Dacă omul ucide în mod constant iubirea în suflet acesta poate fi ajutat doar prin iubire şi masuri aspre. Noi trebuie să înţelegem însă că ajutorul şi salvarea trebuie îndreptate în primul rând nu către corp şi conştiinţa ci către iubirea din suflet. Dumnezeu ne iubeşte pe noi toti. El ne dăruieşte viată, sănătate si moarte si toate acestea educă în interiorul nostru sentimentul iubirii.
Să ne întoarcem la modul de gândire plat, linear. Omul care prezin­tă un asemenea mod de gândire înţelege cu greu faptul că atunci când Cristos a lovit cu biciul oamenii care faceau comerţ în hram, şi când ne sfătuieşte să întoarcem şi obrazul drept după ce suntem loviţi pe cel stâng, El săvârşeşte acţiuni contradictorii doar pe plan exterior. Pentru că şi izgonirea comercianţilor din hram, şi renunţarea la împotrivire, în momentul când este condus către moartea dezonoranta, reprezintă în realitate apărarea şi salvarea sentimentului de iubire. Cei care, ui­tând de Dumnezeu, faceau comerţ în hram distrugându-şi astfel sufle­tele fără să realizeze faptul că iubirea îi părăseşte pe nesimţite, trebuiau salvaţi neântârziat. Măsurile aprige împotriva celor care săvârşeau fară de voie sacrilegiu şi blasfemie aveau drept scop salvarea sufletelor aces­tora. Deci în acest caz Cristos a salvat şi a ocrotit iubirea. Şi când era dus către cruce, sarcina principală era păstrarea sentimentului iubirii, lucru greu de realizat pentru că din timpuri străvechi ideea de Divini­tate era asociată în conştiinţa oamenilor cu autoritatea şi puterea.
Modul linear de gândire derivă din modul primitiv de existenţă. In perioada primitivă de evoluţie, omul era obişnuit să se orienteze după conducător, să-l imite şi să-l urmeze. Dacă conducătorul are voinţa slaba, dacă este fricos, şi neputincios întreaga societate va pieri. Zeii păgâni ai oamenilor neevoluaţi erau conducătorii înşişi. Aceştia erau deştepţi, puternici şi-şi demonstrau permanent puterea şi forţa.
Subconştientul nostru s-a format în decursul a sute de milioane de ani şi se transformă foarte lent. In ciuda sutelor de ani care s-au scurs din timpul perioadei lui Moise, ideilor iudeilor despre Dum­nezeu atestau destul de serios faptul că Dumnezeu este unul singur, Atotputernic, şi cu înţelepciune absolută. Dacă cineva se denumeşte fiul lui Dumnezeu, atunci trebuie să-şi demonstreze puterea. Gândi­rea lineară operează cu noţiuni precum puterea, forţa, dreptatea. Sunt probleme cu noţiunea de iubire.
Cei care au început să se denumească creştini, păstrând acest mod de gândire, au început să interpreteze ceea ce a spus Cristos din punc­tul de vedere respectiv. Astfel a apărut atitudinea dispreţuitoare faţă de bani, lipsa banilor fiind un bine, iar prezenţa acestora un păcat, un lucru rău. Au început să privească oamenii bogaţi cu dispreţ şi cu ură ascunsă. Credeau că aceştia erau împotriva lui Dumnezeu, nedorind să împartă tot ce aveau cu toată lumea. Au hotărât că aceşti oameni sunt împotriva Iui Cristos. O atitudine asemănătoare se urmăreşte cu uşurinţă în curentul păgân care poartă numele de socialism. Insă dispreţul este forma inversă a subordonării, a închinării.
Atitudinea dispreţuitoare faţă de bani trebuie să se transforme trep­tat în contrarul acesteia. In Europa, în Evul Mediu, când creştinismul a început să-şi piardă puterea şi popularitatea, a apărut ideea aspectului folositor al bogăţiei. In curentul protestant această tendinţă era clara. Si anume că, cu cât Dumnezeu ne da mai mulţi bani, cu atât mai mult ne iubește. Rezultă că slujirea lui Dumnezeu reprezintă priceperea de a produce bani. Trebuia deci ca oamenii să lucreze conştiincios, iar Dumnezeu să-i recompenseze pentru aceasta.
Ambele puncte de vedere aveau dreptate, însă absolutizarea uni singur punct dintre acestea a condus la denaturarea şi pierderea iubirii în ambele situaţii.
Despre ce a vorbit atunci în realitate Iisus Cristos? Ce a avut în vedere afirmând că nu este posibil să slujim în acelaşi timp şi Dom­nului şi banilor? Pentru cel care are un model de gândire linear, banii reprezintă ceva fie bun, fie rău. Dacă Cristos a afirmat că cel bogat nu are practic şanse să intre în împărăţia Cerurilor, rezultă deci că banii sunt ceva rău şi că nu trebuie sa ne subordonăm în faţa acestora. Iar cel care crede în Dumnezeu nu trebuie să fie atras de câştigul banilor, ci trebuie să tindă către limitare, având drept ideal sărăcia şi mizeria.
In gândirea tridimensională teza imposibilităţii subordonării în faţa a doi stăpâni poate semnifica un lucru absolut diferit. Da, nu pu­tem servi doi stăpâni — mai devreme sau mai târziu, unul va trebui să fie trădat. Nu putem alerga în acelaşi timp în două sau în trei direcţii. Care este concluzia? Concluzia este simplă: trebuie să existe doar un singur stăpân - Creatorul. Iar banii trebuie să fie slugi. Nu trebuie să ne subordonăm şi nici să depindem de bani. Putem să-i câştigăm, trebuie să-i dirijăm şi să-i cheltuim înţelept, cu măsură. Dacă banii se multiplică mult şi încep să se transforme în bunuri imobile, între- prinderi, acest fapt va consuma multă energie spirituală influenţând în mod negativ sufletul, pustiindu-1. Deci nu oricine poate avea mulţi bani. Abundenţa banilor, asemănător, abundenţei hranei şi sexului, poate reprezenta un pericol pentru sufletul omului. Acel tânăr care s-a apropiat de Cristos întrebându-1: „Ce pot face pentru a avea viaţă veşnică?”, judecând după toate aparenţele nu a avut o cantitate mare de iubire în suflet. Respectarea poruncilor şi a vieţii morale, i-a permis să acumuleze energie care s-a realizat în bogăţie, însă aceasta a fost cu mult inferioara nivelului de iubire şi unităţii cu Creatorul descrise de Iisus Cristos.
Lucrul cel mai uimitor este acela că toată lumea realizează perico­lul bogăţiilor materiale şi timp de două mii de ani se vorbeşte numai despre acest lucru. Dar pericolul bogăţiilor spirituale este mult mai considerabil decât cel generat de bogăţiile materiale, şi acesta dease- menea a fost mentionat.
> 
Omul bogat spiritual nu va invidia pe altul din motive financiare, dar va invidia pe cel care este mai capabil, mai inteligent şi care are un spirit mai puternic. Amintiţi-vă despre ce vorbeau apostolii atunci când Iisus Cristos nu era împreună cu ei. Se contraziceau care dintre ei era mai evoluat din punct de vedere spiritual. Şi diavolul l-a ispitit pe Cristos în primul rând cu bogaţii spirituale, pentru că bogăţiile mate­riale provin din cele spirituale. Banii nu pot aduce mereu puterea, dar puterea poate crea mereu posibilităţi de îmbogăţire.
Condamnarea altei persoane, sentimentul propriei superiorităţi - toate acestea sunt semne ale dependenţei de bogăţia spirituală. Iisus a explicat ucenicilor că punctul de vedere principal din care trebuie să privească lumea, trebuie să fie iubirea. Ea este simbolul unităţii abso­lute a Universului. In iubire timpul şi spaţiul sunt compresate într-un punct, nu există noţiunea de superior şi inferior, deştept sau prost, în iubire toţi sunt uniţi în Dumnezeu.
Dar pentru a întreţine o asemenea viziune a lucrurilor, pentru a se ajunge la o asemenea intensitate a iubirii, a fost necesară traversa­rea unor chinuri spirituale şi sufleteşti, pentru care oamenii nu erau încă pregătiţi. De aceea conştiinţa acestora a alunecat către obişnuitul model de gândire linear. Şi astfel, treptat, viziunea despre lume dată de Cristos s-a schimbat devenind de nerecunoscut. Discipolii Lui nu au reuşit să rămână la nivelul cel mai înalt care le-a fost dat de către Invătător, mulţi dintre aceştia au decăzut Ia un nivel inferior Vechiului Testament, separând cele două contradicţii în două entităţi absolut diferite. Şi atunci scopul a devenit nu iubirea şi unitatea cu Dumne­zeu, ci raiul, locul unde omul va beneficia doar de emoţii pozitive. Iar cel care se comportă incorect va ajunge în infern, unde se va chinui veşnic.
Semnificaţia salvării venită prin Iisus Cristos a degenerat, încetând a mai fi percepută în sensul că El a venit pentru a ne învăţa să iubim Creatorul şi să tindem către Acesta, salvarea fiind percepută acum în sensul că EI a venit pentru a spăla oamenii de toate păcatele prin inter­mediul suferinţelor sale. Astfel, procesul chinuitor de învingere a pro­priei persoane şi respectarea poruncilor, devin inutile - fiind necesară doar credinţa în Iisus Cristos.
Acesta tendinţă şi-a făcut apariţia şi în privatizarea credinţei în Dumnezeu. Când Cristos a vorbit despre faptul că doar prin inter­mediul Lui se poate ajunge la Dumnezeu, acest lucru însemna urmă­toarele: modelul gândirii conform căruia Creatorul se află undeva de­parte, semnele după care poate fi recunoscut fiind puterea, conştiinţa şi dreptatea. Acest model rămâne în trecut. în locul acestuia trebuie să vină un nou model de gândire, în care intensitatea iubirii, nivelul dăruirii de energie, gradul de uniune cu Dumnezeu, sunt mult mai înalte. Acesta este un nivel nou de cunoaştere al Creatorului. Pentru a ne înălţa la un asemena nivel trebuie să-l imităm pe Cristos şi să învăţăm de la Acesta. Numeroşii discipoli au ales ce este mai simplu: dacă noi suntem creştini, atunci înseamnă că doar prin intermediul nostru Creatorul poate fi cunoscut, iar celelalte religii, deasemenea încercările particulare de al cunoaşte pe Creator, fiind considerate ab­surde şi erezie. O eroare atrage după sine altă eroare.
Pentru a înţelege ceea ce a avut în vedere Iisus Cristos este necesa­ră o transformare profundă, chinuitoare a fiinţei umane şi cheltuieli imense de energie în vederea formării unui nou nivel de gândire. Pen­tru mulţi, acest lucru este posibil doar înaintea morţii şi în momentul unui avânt de iubire.
Ideea de sacrificiu s-a schimbat treptat cu ideea de consum. Rugă­ciunea s-a transformat nu într-un mijloc de unificare cu Dumnezeu şi de recunoaşterea a iubirii pentru Acesta, ci într-o permanentă cerere. Asemeni oamenilor păgâni care au început să cerşească bunuri şi sănă­tate, transformând creştinismul în magie, folosind Divinitatea pentru satisfacerea propriei lăcomii. Şi bineînţeles, logica omenească a ieşit învingătoare determinând Biserica să aibă grijă mai mult de politică, de economie, de putere şi bani, abătându-se de la sarcina principală şi anume - salvarea sufletului uman şi grija pentru acesta.
Statul poate coexista cu împărăţia, care ca şi cum nu este din această lume. Dacă însă această împărăţie vie se interesează de putere, politică, economie şi dacă poate constitui opoziţie pentru stat, atunci aceasta se va strădui să înăbuşe această structură. De aceea creşterea Bisericii împreună cu statul şi în cele din urmă victoria statului, s-a întâmplat atunci când Biserica a încetat sa mai aibă grijă de sufletul omului reo- rientându-se către probleme economice şi politice.
Slăbirea religiei a stopat evoluţia moralităţii şi a culturii. Când ve­dem un copil în vârsta de un an că este capabil să-i recunoască pe cei din jur şi modul în care rosteşte cuvinte separate, ne înduioşăm şi ne bucurăm exclamând: „Ce copil deştept şi dezvoltat!”. Dacă însă acelaşi nivel de dezvoltare psihică este prezent în cazul unui adolescent de patrusprezece ani, vom simţi milă şi compasiune nu doar pentru acesta, dar şi pentru părinţii lui. Civilizaţia contemporană se aseamănă tot mai mult în ultimele sute de ani acestui adolescent. In urmă cu o mie - o mie şi cinci sute de ani, era un copil adorabil şi foarte evoluat, iar acum este un retardat care zâmbeşte şi gângureşte, neînţelegând absolut deloc situaţia sa catastrofală.
Separând creştinismul în două părţi la nivelul gândirii, oamenii l-au separat apoi în doua părţi şi la nivel fizic, jumătatea catolică oc­cidentală, a început să vadă iubirea în aspectul său material, la nivelul sentimentelor. De aceea este pe deplin normal faptul că pe primul plan a fost pusă ideea închinării în faţa sursei originare femeieşti. Jumătatea estică, reprezentată de către religia ortodoxă, a început să vadă iubirea ca o entitate spirituală, închinându-se în mod activ ideii privitoare la sursa originară bărbătească. Prin urmare, au început să se intensifi­ce elementele subordonării, nu atât în faţa sursei Divine pe care Iisus Cristos a purtat-o cu sine, ci faţă de spiritualitatea acestuia, deci în faţa aspectului uman, a sursei originare omeneşti.
Este adevărat, trebuie să recunoaştem meritele ortodoxiei contemporane: traversând perioade de suferinţe şi izgonire care au început după victoria păgânilor în timpul anului 1917, înregistrând eşecul tuturor aspectelor spirituale şi morale, a păstrat totuşi potenţialul său principal, şi într-o oarecare măsură s-a întors către poruncile lui Iisus Cristos nu doar teoretic, ci şi la nivelul faptelor. Toate acestea pot asi­gura cu siguranţă ortodoxiei o noua înflorire, ajutând-o să primească ceea ce începuse să piardă înainte de Revoluţia din Octombrie.
în acest aspect religia catolică a înregistrat mai puţin succes. Sta­bilitatea şi caracterul intangibil timp de sute de ani, deasemenea bogăţiile imense acumulate au acţionat în această direcţie. Faptul că în prezent bisericile catolice sunt goale şi încep sa fie închiriate disco­tecilor sau pentru alte activităţi distractive, este pe deplin legitim. Şi toate eforturile lumii catolice de a renaşte moralitatea întâmpină doar neânţelegere şi împotrivire.
Poporul obişnuindu-se să se închine în faţa propriilor dorinţe ui­tând de autocontrol, confundă moralitatea cu democraţia şi corecti­tudinea politică. Nimeni nu doreşte să sufere şi să-şi afecteze instinc­tele, toată lumea se închină emoţiilor pozitive. Indicatorul principal de evoluţie al omului, a devenit nu capacitatea de a iubi şi a ierta, nici măcar spiritualitatea şi capacităţile, ci bogăţiile materiale. Profitul a depăşit cu mult moralitatea.
Arta, ştiinţa şi economia, s-au transformat în afaceri. Rezultă foar­te mulţi bani atunci când oamenii cumpără în mod activ producţia. Cum trebuie să fie cumpărătorul pentru ca afacerea să aibă succes? Acesta trebuie să fie necumpătat cu privire la dorinţele proprii. Tre­buie să renunţe la orice autocontrol. Trebuie să se închine instinctelor proprii. Precum lupul, care intrând printre oi şi ucigând una, se aruncă imediat către alta. Deci afacerile trebuie să transforme personalitatea omului. Dintr-o persoană care are credinţa într-un singur Dumnezeu, acesta trebuie să se transforme într-un păgân. El trebuie să-şi mărească dorinţele şi să-şi înflăcăreze instinctele. Trebuie să-şi dezvolte la maxim impulsul de consum. Şi iată că astfel reclama se transformă într-un mijloc de educare şi formare a omului contemporan. Este pe deplin logic - dacă celula începe să degenereze, iar virusul sau microbul apă­rut o distruge, acesta poate reda armonia organismului.
Dacă sufletul pierde iubirea pentru Dumnezeu şi unitatea cu Aces­ta, omul păstrând însă bunătatea sufletului, flinta sa interioară va fi luminată şi curată. Ce va genera această situaţie? In acest caz, evoluţia va deveni imposibilă. Dar dacă pierderea sentimentului iubirii con­duce la degradarea sufletului, ajungând până la apariţia tendinţelor satanice, dacă omul începe să înnebunească, având conştiinţa clară şi un corp sănătos, această schimbare va fi remarcată. Atunci omul va în­cerca să se reîntoarcă către iubire, şi cu toate că va fi un proces dureros şi chinuitor, el va supravieţui şi va avea urmaşi. Dar dacă doreşte să trăiască doar cu emoţii pozitive, deci să-şi stimuleze instinctele, tră­ind o anumită perioadă în condiţii comfortabile, va fi constrâns să se reîntoarcă la iubire. Dar pentru că decăderea în acest caz va fi mai accentuată, suferinţele vor fi mai puternice.
Civilizaţia contemporană asistă la procese care sunt denumite de Biblie - satanism, ceea ce presupune pierderea iubirii şi subordonarea tot mai accentuată în faţa valorilor materiale şi spirituale. Demascarea acestui proces şi lupta cu el este imposibilă. Există o poveste despre un om care a învins un dragon, după care s-a transformat el însuşi într-un dragon. Lupta cu dragonul democraţiei occidentale, care prin cuvinte frumoase referitoare la drepturile omului ascunde desfrâul, imoralitatea şi pierderea sentimentului iubirii, este posibilă în primul rând prin schimbarea propriei persoane. Situaţia lumii prezente este sentinţa modului de gândire linear. Fie rămânem în cadrul acestuia, observând cum se strânge treptat lanţul în jurul gâtului omenirii, fie păşim într-o nouă stare, către un mod de gândire nou. Şi atunci lu­crurile despre care a vorbit Iisus Cristos, devin nu o poveste religioasă sau mistică, ci o posibilitate reală de a ne schimba, pentru a ne salva pe noi şi cei din jur.