Observând găina şi progenitura sa am ajuns să înţeleg ce e prostia. Toată lumea este de acord, de altfel, că găina este cel mai prost vieţuitor. Cloşca se simte datoare din instinct să-şi apere puii. E atât de îndârjită în această funcţiune, încât, fugind de un duşman închipuit, îi striveşte în picioare. Găina şi puii ştiu, instinctiv, că scurmând pământul găsesc hrană. Dacă îi aduci o farfurie cu cele mai alese bunătăţi, găina se urcă în ea şi cu ghearele, scurmând, izbuteşte să arunce în aer şi să risipească toată mâncarea, rămânând apoi mirată de rezultatul prost al acţiunii sale.
Nu intelectualul este cel mai inadaptabil individ, ci prostul. Contemplativul caută o adaptare superioară, în vreme ce omul comun se mulţumeşte cu cea imediat utilă. Prin raport la vârstă, nu tinerii fără experienţă sunt cei mai proşti, ci senilii.
Senilul nu iese din ce a apucat să facă, chiar când mecanismul acesta se dovedeşte steril. Maturul se mulţumeşte cu adaptarea vremii lui şi tună şi fulgeră împotriva tânărului care caută o adaptare mai desăvârşită. Găina şi senilul se aseamănă, fiindcă amândoi au rămas la o adaptare devenită mecanică pură, ca acea babă care nu se mai suie în nici un vehicul şi preferă să meargă pe jos, fiindcă nu mai există tramvaiul cu cai, pe care l-a apucat în tinereţe. Cunosc bătrâni care fug de cişmele, de baie, de lumină electrică, de case la etaj şi de instalaţiile moderne şi care îşi ruinează sănătatea cu înverşunare, urmând instinctul vechi al găinii.
© George Călinescu (Adev. lit. şi art., XIV, seria a II-a, 762, p.8)
No comments:
Post a Comment