IUBIRE ŞI MORALĂ

    Când mi se adresează un pacient, îl întreb ce probleme are. El şi le expune. Confrunt cele auzite cu ceea ce văd şi, astfel, dialogul demarează. Iată-mă examinând câmpul bărbatului care stă în faţa mea. După toate semnele, acesta, în existenţa sa anterioară, şi-a ucis din gelozie soţia. Prin urmare, în actuala sa viaţă este periculos să aibă familie şi, în genere, să întreţină relaţii de durată cu femeile. Deasupra capului acestuia însă observ sufletul unui copil. Acesta are puţine şanse să vadă lumina zilei: ori nu va fi conceput, ori va muri. în actuala existenţă, moralitatea şi idealurile reprezintă, pentru pacientul meu, valori absolute. Noţiunea de „gelozie" ascunde nu atât un instinct posesiv, care s-ar traduce prin teama de a rupe legăturile, cât o frică de a pierde idealurile, moralitatea, visurile şi speranţele. Astfel, bărbatul şi-a ucis soţia nu atât pentru faptul de a fi rupt relaţiile cu el, cât pentru că ea jignise, în ochii lui, moralitatea şi concepţia pe care o avea el despre onestitate.
    Judecând după configuraţia karmică, acestui om nu i se va permite, în actuala existenţă, să întemeieze o familie, cu toate acestea, el trebuie să aibă copii. Însă, dacă moralitatea şi idealurile vor fi puse mai presus decât iubirea, el se va alege, cel mai probabil, cu un cancer la prostată. Iar procesul a şi început. Ceea ce înseamnă că, încă de pe acum, el nu reuşeşte să treacă de această probă.
Bărbatul masiv din faţa mea mă priveşte, în spatele ochelarilor i se citeşte aşteptarea.
— În următorii doi ani e posibil să aveţi mari probleme de sănătate - îi spun. Ar trebui să aveţi un copil, dumneavoastră însă vă opuneţi.
— Nu pot avea un copil - răspunde el. Sunt preot catolic, ne este interzis să avem familie.
— Într-adevăr, nu se poate să aveţi o familie, cu toate acestea, trebuie să aveţi copii.
— Dar este imoral.
— Desigur - am căzut de acord. Aceasta se opune moralei, dar nu se opune iubirii şi legilor supreme ale Universului.
— Bine, şi dacă mă voi strădui să fiu corect şi moral, ce se va întâmpla atunci?
— O să fiţi moral, însă nu şi corect, asta în primul rând. în al doilea rând, o să vă alegeţi cu un cancer şi va fi un mare noroc dacă nu se va declanşa de la bun început un amplu proces de metastazare.
— Reiese că vă opuneţi moralităţii?
— Nici vorbă. Am fost mereu de partea moralităţii şi, în felul acesta, mă îndreptam spre moarte, fără a fi conştient de acest fapt. Simţeam, deseori, cum se ridică în sufletul meu valuri de cruzime, dar nu înţelegeam de unde vin. Mă consideram vicios dintru început şi, de multe ori, am vrut să-mi pun capăt zilelor, fiindcă nu vedeam schimbări în bine. De fapt, nu eu, ci sistemul meu de valori era viciat, însă lucrul acesta 1-am înţeles mult mai târziu.
Bărbatul cade pe gânduri şi priveşte tăcut prin geam.
— Spuneţi-mi, există vreo încălcare a legilor divine în activitatea mea de preot?
— Da, dumneavoastră schilodiţi sufletele oamenilor.
— De ce?
— Pentru că-i învăţaţi să fie, în primul rând, morali.
— Dar ce-ar trebui să-i învăţ?
— Oamenii trebuie învăţaţi să iubească. Când moralitatea merge înaintea iubirii, avem deja de-a face cu inchiziţia. Moralitatea şi spiritualitatea se cer predicate, subliniindu-se însă că ele vor fi mereu pe locul doi, iar atunci când se vor ciocni cu iubirea, vor trebui de fiecare dată să cedeze.
Cu cât mai riguros îşi orientează preotul enoriaşii către idealuri, moralitate şi cinste, cu atât mai mult li se aseamănă el celor pe care Hristos i-a numit învăţători de lege, cărturari şi farisei. Aceasta perverteşte sufletele enoriaşilor şi, fără a băga de seamă, ei devin tot mai neîndurători.
— Îmi puteţi explica - îl întreb - o frază rostită de Hristos: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor"?
— Biserica o explică în felul următor: când omul are mai puţine necesităţi pământeşti şi spirituale, el este mai aproape de Dumnezeu - răspunde preotul.
— Haideţi să nu umblăm cu cioara vopsită - zic eu. Cel sărac cu duhul, adică cel lipsit de spiritualitate, este, de fapt, ticălosul, nemernicul şi trădătorul, este obtuzul, stupidul şi cel de judecă strâmb. Tuturor acestora le lipsesc valorile spirituale, cu toate acestea, sentimentul iubirii le este mai apropiat şi mai pe înţeles decât celor inteligenţi, morali şi cinstiţi, dar care au făcut din inteligenţă, etică şi moralitate un scop în sine, iar valorile spirituale le-au pus mai presus decât iubirea. Ştiţi care este unul dintre cele mai minunate cântece de dragoste din lume? - l-am întrebat pe preot. Acesta ridică din umeri.
— Păi, sunt multe din astea.
— Este un cântec de-al lui Vladimir Vîsoţki(Vîsoţki, Vladimir Semionovici (1938-1980) - actor, poet şi cântăreţ rus. Cântece care se înscriu în tradiţia romanţei ruse orăşeneşti. Versuri lirice, în care comicul burlesc şi verva satirică se împletesc cu ironia amară şi cu un tragism sfâşietor.) îi zic.
— Acum îmi amintesc - îmi ia el vorba din gură şi recită: „Voi aşterne iubitelor lunci, să răsune aievea şi-n vis: eu respir, prin urmare iubesc, iar iubind, înţeleg că exist."
— Frumos cântec - am căzut de acord - dar există unul şi mai bun.
Preotul îmi aruncă o privire întrebătoare.
"— Stai, fraiere, nu vezi că e o zoaie,
C-un ochi umflat şi strâmbă la ţurloaie?
Stai, fraiere, nu ştii că-i turnătoare?
—    Mă doare-n cot, o vreau mai tare!"
Când sentimentele nu depind nici de parametrii fizici, nici de cei spirituali, atunci avem de-a face cu iubirea.
Din nou s-a aşternut tăcerea, în timp ce schiţez ceva pe foaia de hârtie din faţa mea, bărbatul încearcă să digere ceea ce a fost spus. Apoi întreabă:
— Aşadar, afirmaţi că-mi este scris să am un copil? - El şovăie. Există, de fapt, o femeie, pentru care simt o afecţiune puternică. Am socotit că nu am dreptul să cedez în faţa acestui sentiment.
— În viaţa anterioară, dumneavoastră nu aţi reuşit să treceţi de această încercare, de aceea v-a fost dată din nou. Dar, întrucât moralitatea este pentru dumneavoastră mai importantă decât iubirea, nu aţi avut cum să treceţi de această probă.
— Atunci ce ziceţi de Apostolii care şi-au părăsit soţiile pentru a-1 urma pe Hristos? - întreabă preotul.
— Aceştia şi-au părăsit nu numai soţiile, ci şi copiii, căci, vedeţi dumneavoastră, copii ei au apucat să facă. Şi, dacă tot veni vorba, ei s-au lăsat călăuziţi de iubire, şi nu de moralitate. Iar venirea lui Hristos a avut ca scop să arate lumii că spiritualitatea nu poate fi mai presus de iubire.
— Am să vă pun o ultimă întrebare - zice el. Oferiţi-mi măcar o dovadă palpabilă că reîncarnarea există.
— Există o mulţime de dovezi indirecte - îi răspund. Bine, atunci daţi-mi măcar o mărturie sigură că Dumnezeu există. Se aşterne tăcerea.
— Să ştiţi că ştiinţa şi religia nu se mai războiesc între ele -reiau eu discuţia - dimpotrivă, în căutarea adevărului, ele încep să se susţină reciproc. Sunt de părere că, pentru ştiinţa oficială, noţiunea de „Dumnezeu" şi cea de „reîncarnare" vor deveni o realitate, şi asta în foarte scurt timp.
— Nu mă pot abţine să vă mai pun o întrebare - zice bărbatul. Spuneţi-mi dar, sufletul este nemuritor?
— Păi, dacă e să ne gândim logic - îi răspund - afirmaţia că sufletul ar fi nemuritor este o blasfemie.
Observ nedumerirea din ochii preotului şi-mi duc mai departe gândul.
— Din punctul meu de vedere, este o mare eroare să credem că mai există şi altceva veşnic în afară de Dumnezeu. Dumnezeu există în fiecare dintre noi. Veşnicia este imuabilă, în sufletul fiecăruia dintre noi există ceva ce rămâne neschimbat, ceva ce este veşnic: Dumnezeu şi Iubirea. Acolo, ceea ce numim noi „spaţiu", „timp" şi „materie" nu se diferenţiază. Insă tot ceea ce este supus schimbării nu poate fi veşnic. Sufletul omului se schimbă nu numai în decursul vieţii. Deseori văd în plan subtil cum are loc formarea sufletului viitorului copil, atunci când un bărbat şi o femeie se iubesc. Cu cât mai puţine contacte sexuale au loc, cu atât mai activă este dezvoltarea acestui suflet. Acest proces de formare poate dura 1,2,3 vieţi, poate chiar mai mult. Se întâmplă uneori ca bărbatul şi femeia să se întâlnească şi, fără să-şi dea seama, să se rănească reciproc în toate valorile umane, astfel încât o relaţie sexuală între ei este de neconceput, între timp însă iubirea şi chinul lor modelează sufletul copilului, care li se va naşte peste două sau trei vieţi. Iar ei nici măcar nu bănuiesc că idila lor trecătoare sau lunga poveste de dragoste reprezintă, de fapt, căsătoria lor spirituală, care va mai dura câteva vieţi, până ce o fiinţă armonioasă va putea veni pe lume. Sufletul omului trăieşte 1000-1100 de vieţi. Apoi el se distruge şi se creează din nou. în final, toate sufletele îşi pierd caracteristicile proprii, individuale şi se întorc la Dumnezeu şi devin una cu Dumnezeu, care este, deopotrivă, suprema personalitate şi supremul impersonal.

© Lazarev - Cartea a 4-a

Trei carari

Cu mult timp in urma, erau trei prieteni care au facut juramint sa urce pe virful inzapezit al unui munte ca sa se aseze la picioarele sfantului care traia acolo si sa invete din intelepciunea lui.

Pornind impreuna la drum, au ajuns la o rascruce de unde se faceau trei carari diferite, fiecare ducind spre creasta muntelui si spre sfantul cel plin intelepciune. Prima carare urca drept pe munte. Era calea cea mai scurta, dar foarte abrupta si plina de pericole. A doua cale patrundea si urca printr-un canion ingust si accidentat, batut de vinturi puternice; iar a treia cale incercuia muntele, in spirale line, pina in virf.

Dupa lungi discutii despre calea pe care ar fi trebuit s-o urmeze, fiecare dintre cei trei prieteni si-a ales o alta carare din cele trei, nereusind sa se puna de acord nicicum, astfel ca s-au despartit si fiecare a pornit spre virf pe calea lui. Dupa 7 zile, ajunse in virf cel care urcase pe calea directa dar abrupta,extenuat si singerind tot de pe urma ranilor dobindite pe cale. El se aseza la picioarele sfantului si astepta in tacere sosirea prietenilor sai. Dupa 7 saptamini, al doilea prieten, care urcase prin canionul cel ingustsi batut de vinturi, sosi in virf, ametit si tulburat si el de dificilul drum.Si el se aseza la picioarele sfantului, asteptindu-l pe cel care alesese calea cea lunga care serpuia in jurul muntelui. In fine, dupa 7 luni sosi si cel de-al treilea, plin de lumina si de pace launtrica. De cum se aseza si el la picioarele sfantului, ceilalti doi se aratara furiosi fiindca il asteptasera atit de mult si fiindca ei avusesera atit de mult de suferit, in timp ce urcusul lui fusese o binecuvintare. Inca o data se luara la cearta, discutind care carare era cea mai corecta de urmat catre sfant, si il intrebara pe sfant care era Adevarul.

Sfantul il intreba pe primul sosit, ce invatase pe calea aleasa de el. Cel care suferise cel mai mult raspunse:"Am invatat ca viata poate fi foarte scurta si ca drumul ei poate fi greu de indurat. Am alunecat si am cazut pe drum, si m-am ranit in cazaturile mele,si pentru fiecare pas inainte faceam efort cit pentru doi pasi. Sfinte, am ales eu calea cea justa catre tine? Sfantul ii raspunse printre lacrimi de Compasiune:"Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

Apoi sfantul il intreba pe al doilea sosit, ce invatase pe calea sa. Cel care ajunsese sus cu mintea tulbure din cauza vinturilor puternice raspunse: "Am invata ca drumul vietii nu poate fi prevazut intotdeauna, si ca nu te conduce mereu catre tinta dorintelor tale. Uneori credeam ca stiu calea, ca sa constat apoi ca drumul isi schimbase directia si ma conducea din experienta in experienta, pina cind m-am trezit ca am ajuns in fata ta. Sfinte, am ales eu calea cea justa catre tine? Sfantul ii raspunse cu vocea Intelegerii:"Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

In fine, sfantul il intreba si pe cel de-al treilea, ce invatase el pe calea lui. Cel care ajunsese luminos si calm raspunse: "Am invatat ca, daca mergi prin viata avind Rabdarea ca tovaras de drum, calatoria nu mai este o povara pe care o porti, ci un miracol pe care il traiesti. Calea este dreapta si urcusul este blind atunci cind iti luminezi drumul cu Iubire. Sfinte, am ales eu calea cea justa catre tine? Sfantul raspunse cu zimbetul luminos al Iubirii: "Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

Atunci cei trei prieteni isi inclinara capetele cu reverenta, caci aflasera, in sfirsit, adevarul etern.

Daniel J.Mille

Transfigurarea. Exercitii practice de fericire

Nu presupune efort. Sau nu in intelesul obisnuit. E ca atunci cand te uiti la un cub desenat. Privita intr-un anume fel, figura geometrica pare ca iese in relief, depasind hartia. Cercetand mai atent, iti creeaza impresia ca se afunda si isi contureaza volumul undeva intr-un plan de adancime. Poate ca initial a parut cu neputinta de privit si "altfel". Deoarece, atunci cand te obisnuiesti cu o anumita imagine, e greu sa schimbi perspectiva. Dar chiar in clipa in care reusesti, iti dai seama ca cealalta viziune a fost tot timpul acolo si e foarte simplu sa vezi exact asa cum doresti.

Daca ai privit vreodata pe cineva urmarind sa treci dincolo de trasaturile si calitatile sale aparente, nu te intrebi ce este transfigurarea. Pur si simplu stii. Este fenomenul misterios care face ca realitatea sa capete o aura de sublim, sa se incarce cu magie, frumusete si semnificatii nebanuite. Este procedeul care te conecteaza instantaneu la energii inaltatoare, te transporta de la banal catre ideal, de la obisnuit catre extraordinar.

Transfigurarea dezvaluie poezia care se ascunde in spatele tuturor lucrurilor, fenomenelor, fiintelor. Este oglinda in care realitatea ne apare in ipostaze arhetipale.

Frumusetea este cu adevarat in ochii privitorului. N-a fost si nu poate fi altundeva.

Piersicul nu face portocale

E mai usor sa transfiguram dupa ce reusim armonizarea dintre emotii si mental, dupa ce atingem si facem sa dureze starea de "minte in inima si inima in minte".

Transfigurarea nu este iluzionare. Ea trebuie sa porneasca intotdeauna de la un element real, obiectiv al fiintei sau fenomenului in cauza. Intuitia insotita de afectivitate si imaginatie creatoare genereaza apoi viziunea esentializata care eleveaza si imbogateste atat pe cel care transfigureaza, cat si obiectul transfigurarii sale.

Daca privim un piersic inflorit, putem anticipa cu bucurie momentul in care va fi plin de piersici dulci si zemoase, dar nu are rost sa ne iluzionam ca va rodi portocale. Mergand mai departe, putem sa contemplam in el toti piersicii care au existat, exista sau vor exista vreodata, cu care el este intim legat, sau chiar piersicul primordial, din care toti acestia au provenit. Mai mult chiar - piersicul nostru, care in mod obiectiv pulseaza de viata, ne poate pune la unison cu intregul univers vegetal. Cu viata insasi!

Porneste de la arhetipul zodiei

Cea mai simpla si mai utilizata metoda de transfigurare porneste de la calitatile pe care cel drag le manifesta datorita influentelor zodiacale. Fiecare om, fie ca este constient sau nu, rezoneaza cu toate caracteristicile minunate pe care i le-au impregnat astrele la nastere.

Daca iubita ta este in zodia Racului, poti sa te raportezi cu usurinta la trasaturile speciale pe care aceasta constelatie i le imprima: sensibilitate, devotament, afectivitate, energie feminina rafinata. Prin transfigurare, ea nu va mai fi pentru tine o simpla femeie, ci un model arhetipal al zodiei sale, ingloband in mod ideal toate acele calitati. Evocarea de acest tip te va face sa intri fulgerator in rezonanta cu energii cosmice, specifice si va ridica relatia voastra pe culmi spirituale, sublime.

Iata calitatile manifestate preponderent de fiecare dintre cele douasprezece semne astrologice:

Zodia Berbecului - candoare, inocenta exuberanta, vointa;
Zodia Taurului - vitalitate, stabilitate, simt estetic, senzualitate;
Zodia Gemenilor - inteligenta, afectivitate rafinata, originalitate;
Zodia Racului - devotament, sensibilitate, iubire materna;
Zodia Leului - generozitate, forta, iubire cosmica;
Zodia Fecioarei - puritate, daruire, constiinciozitate;
Zodia Balantei - armonie, senzualitate rafinata, frumusete;
Zodia Scorpionului - pasionalitate, regenerare, mister;
Zodia Sagetatorului - cunoastere, libertate, spontaneitate;
Zodia Capricornului - profunzime, seriozitate, aspiratie spre perfectiune;
Zodia Varsatorului - altruism, prietenie, iubire universala;
Zodia Pestilor - credinta, iubire, spiritualitate.

Concentreaza-te asupra calitatilor

Pe langa iubire si continenta sexuala, transfigurarea este nelipsita in amorul tantric. Mircea Eliade a punctat fara ezitare - in lipsa acesteia, contopirea erotica ramane un act profan. Transfigurarea fiintei iubite declanseaza deschiderea catre infinit si sublim. Cind iubitul isi transfigureaza iubita, iar femeia il transfigureaza la randul ei, relatia lor capata o dimensiune transcendenta, care depaseste cu mult fericirea dintr-un cuplu obisnuit.

La inceputul fiecarei intalniri, "contemplarea afectiva a celuilalt", este un mijloc extrem de simplu de a declansa magia in cuplu. Este ideal ca starea sa dureze si sa se expansioneze in timpul intalnirii, dar si dupa ce iubitul si iubita nu mai sunt impreuna in acelasi spatiu fizic.

Cauta sa te raportezi constant numai la calitatile fiintei iubite, amplifica-le prin transfigurare, idealizeaz-o. O asemenea atitudine face mai mult decat orice discutii despre defectele care te deranjeaza, despre gesturile sale care te nemultumesc. Transfigureaza permanent, si atunci cand esti in prezenta sa, si atunci cand vorbesti despre cel iubit, si atunci cand doar te gandesti la cel iubit. In timp, are efecte extraordinare si transformarea sa benefica se accelereaza. Nu e nevoie sa crezi ca e posibil. Pur si simplu verifica transfigurand fiinta iubita.

sursa: www.venus.org.ro

Savage Garden - Truly madly deeply

Fraternitate

Tazio Nuvolari, automobilist italian şi unul dintre cei mai importanţi piloţi de curse între anii 1930-1940, era un om îndrăgostit foc de maşina lui. Odată se plimba pe străzile Milanoului când un copil aruncă cu o piatră care lovi caroseria elegantei sale maşini. Tazio opri îndată, se adresă copilului şi, certându-l, îl întrebă:

-«De ce, naiba, ai făcut-o?»

Copilul îl luă de mână şi, plângând, îi răspunse:

-«Domnule, am încercat să opresc multe maşini dar niciuna nu a oprit. Am căutat să atrag atenţia oamenilor, dar fiecare îşi vedea de treaba lui. Am nevoie de ajutor, pentru că fratele meu a căzut din căruţ şi nu pot să-l ridic. De aceea am aruncat cu piatra în maşina dumneavoastră, pentru că ştiam că veţi opri ca să mă bateţi.»

Nuvolari îl îmbrăţişă pe copil şi se duse până la locul unde se afla fratele, îl ajută să se ridice din nou în scaunul său cu rotile, întrucât era paralitic, şi-i luă pe amândoi la cină.


Două atitudini: oamenii care „îşi vedea fiecare de treaba lui” neştiind despre durerea şi nevoia aproapelui şi micuţul care „ştiam că veţi opri ca să mă bateţi”. Nu-l interesează că va fi bătut de vreme ce fratele său va fi ajutat.

A ajuta, atunci când nu costă, este uşor. A ajuta cu preţul propriului sacrificiu şi al propriei dureri este eroic.

În care dintre aceste două atitudini mă recunosc pe mine însumi?

Caritate fina

Ziua se revarsă friguroasă. Felipe se refugie într-un bar pe care-l vizitează zilnic şi ceru o cafea cu puţin lapte. Lângă dânsul se află o bătrână care tocmai a cerut o cafea cu lapte şi pâine prăjită.

Omul o analiză pe eventuala sa tovarăşă. Haine de joasă calitate, papuci nepotriviţi pentru frigurile acelea şi un chip şters cu o atitudine resemnată.

Felipe verifică dacă vecina lui savurează din plin micul dejun.

-«Barman, cât îţi datorez?»

-«Un euro nouăzeci, doamnă.»

Femeia căută în buzunarul său ponosit şi o lacrimă tristă, întunecată de ruşine, începu să-i apară de sub pleoapele sale.

-«Doamnă, v-a căzut moneda aceasta de doi euro – îi spuse Felipe – în timp ce-i oferi banii.» (Agustín Mañero)


A face binele căutând aplauzele este o modalitate bună de a-l degrada. „Să nu ştie stânga ta ceea ce face dreapta” (Mt 6,3).

Ideal ar fi ca nici beneficiarul să nu ştie cine este binefăcătorul. În felul acesta va trebui să-i mulţumească doar lui Dumnezeu pentru beneficiu şi nu s-ar simţi îndatorat faţă de nimeni.

Validation

Esti binevenit la castronelul meu oricand

Un om si cainele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira imprejurimile, cand deodata isi dadu seama ca nu mai este pe pamant, ci in lumea celor drepti. Isi aduse aminte cum a murit si ca prietenul sau necuvantator murise de cativa ani. Se mira si merse mai departe, gandindu-se unde duce drumul pe care mergea. Dupa putin timp, ajunsera la o stanca alba si inalta ce se intindea pe o parte a drumului. Parea ca este facuta dintr-o marmurafoarte fina. La capatul unui deal, stanca era impartita in doua de un arc care stralucea in lumina apusului. Cand ajunse in fata arcului, vazu o poarta imensa, iar strada pe care mergea vazu ca este facuta din aur. Omul de indrepta spre poarta si in timp ce se apropia vazu un om care statea la un birou in fata intrarii. Cand ajunse destul de aproape ii striga omului
"Scuzati-ma, unde ma aflu?"
"Acesta este Raiul, domnule" raspunse omul de la birou.
"Wow! Imi puteti da si mie niste apa, va rog?"
"Bineinteles. Intrati va rog, si o sa va aduca cineva apa imediat." Omul de la poarta gesticula si poarta se deschise.
"Prietenul meu poata sa intre si el?" intreba calatorul si arata spre cainele sau.
"Imi pare rau dle, nu aveti voie cu animale." Calatorul se gandi o clipa si apoi se intoarse si isi continua drumul pe care mergea impreuna cu cainele sau. Dupa o buna bucata de vreme si dupa ce strabatu o distanta considerabila, ajunse la un drum noroios care ducea spre o ferma, poarta fermei aratnad ca si cum nu ar fi fost niciodata inchisa. Nu erau garduri si cand se apropie vazu inauntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
"Scuza-ti-ma, aveti putina apa?" intreba calatorul.
"Da sigur, este o pompa chiar aici, intrati va rog."
"Dar prietenul meu, poate intra?"
"Cred ca este un castron langa pompa." Calatorul intra impreuna cu cainele sau si gasi o pompa veche de mana cu un castron langa ea. O umplu, bau pana se satura si apoi o dadu cainelui sau. Dupa aceea, calatorul se indrepta catre omul care citea in continuare o carte langa copac si il intreba
"Cum se numeste acest loc?"
"Acesta este Raiul", raspunse omul.
"Hmm, este destul de ciudat, omul de mai inainte mi-a spus de asemenea ca acela este Raiul."
"Ahh, locul acela cu poatra de sidef si drumul pavat cu aur? Acela este Iadul."
"Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele dvs?"
"Nuu, ne bucuram ca ei departajeaza oamenii, cei buni de cei care si-ar lasa cel mai bun prieten un urma."

Deeeeeeeci.... Cateodata ne intrebam de ce prietenii nostri ne trimit glume fara sa scrie un cuvant. Poate acest lucru va explica. Cand esti foarte ocupat dar tot vrei sa tii legatura, ce faci? Trimiti o gluma. Cand nu ai nimic de spus, dar tot vrei sa mentii contactul ce faci? Trimiti o gluma. Cand ai ceva de spus, dar nu stii cum, sau nu stii ce, trimit o gluma. De asemenea, ca sa stii ca esti important, ca ti se duce dorul, ca esti inca iubit si indragit, ghici ce primesti? O gluma. Deci, data viitoare cand primesti o gluma, sa nu ai impresia ca ai primit inca o gluma forwardata, ci ca cineva s-a gandit la tine azi si ca prietenul tau de la capatul celalalt al calculatorului a vrut sa iti daruiasca un zambet.

Esti binevenit la castronelul meu oricand. :)

Legea Atractiei Sexual-Emotionala

Text reprodus, la sfarsit am si eu ceva de comentat :) :

"Mie si pun pariu ca si voua va plac lucruri scurte si concrete. Pentru a face acest lucru in explicarea acestei legi ma voi folosi de un exemplu metaforic :

Gandeste-te la o ciocolata ca fiind suma emotiilor si sentimentelor pe care o persoana le poate oferi intr-o relatie.

Acum voi folosi un exemplu in care voi accelera si exagera intentionat procesul de give and recieve(daruire si primire) al „ciocolatei”.

Acum imagineaza-ti o situatie ipotetica in care o poti vedea pe femeia visurilor tale Cristina, langa tine.

Te uiti la ea. O admiri - „Este atat de frumoasa… Wow ! Este tot ce mi-am dorit. Poate ma va respinge… Nu ! Nu! Trebuie sa reusesc sa o agat. Trebuie !” Te hotarasti sa te duci la ea si aproape ca tremuri de emotie. Reactionand in acest fel deja ii asumi acestei femeii putere asupra ta astfel ii dai 5 % din ciocolata.

Cristinei ii place de tine, i se pare ca esti simpatic, totusi ii displace faptul ca nu ai incredere in tine : „ Ce simpatic este ! Dar de ce nu are oare incredere in el. Barbati complexati nu au incredere in ei. Nu imi plac barbati care au complexe”. Ea iti da 2 % din ciocolata. Tu vrei sa te apropii cat mai mult de ea si faci greseala de a-i gandurile tale cele mai intime.Chiar in acest moment ii oferi 10 % din ciocolata.

Ea a vazut disperarea ta de a te aproia de ea si nu mai te considera o provocare, stie ca esti vulnerabil si daca de la prima intalnire i-ai spus intimitatile tale atunci la a doua o sa-ti stii toate secretele. Singurul lucru care il gaseste interesant la tine este faptul ca esti foarte amuzant, s-a simtit bine cu tine si vreau sa se mai intalneasca si a doua oara cu tine. Ea iti da in acest moment 5 %.
Va pupati de plecare si ea iti da numarul de telefon si iti spune ca va astepta telefonul tau. Tu te duci acasa super fericit pentru ca in final ti-ai intalnit femeia visurilor tale cu care ai petrecut un timp extraordinar impreuna. Toata ziua te gandesti la ea. Este noapte si esti singur in pat. Te gandesti cat de draguta este. Doamne si ce zambet are. Ai o senzatie ciudata in stomac si cand te gandesti ca o vei intalni a doua zi simti un fior pe sira spinari. Nici macar nu te ia somnul din cauza ca esti cu gandul ca o vei intalni a doua zi. Iti imaginezi ca o saruti pasional si ca stati unul in bratele celulilat ca doi indragostiti… De abia astepti sa se transforme totul in realitate. Te-ai hotarat ca maine cum te scoli ii dai telefon si te intalnesti cu ea. In acest moment ii dai 25 % la suta din ciocolata.

Ea nu sa gandit la tine pentru ca nu te considera in nici un fel special fata de barbati cu care s-a mai intalnit pana acum. Te scoli de dimineata cu gandul sa o suni pe Cristina. Mai astepti cateva ore ca sa nu pari ca esti disperat si o suni. Tu ii ceri sa aveti o intalnire astazi. Acum ti-ai aratat inca o data disperarea de a te apropia de ea. Ea vede asta si este din ce in ce mai convinsa ca nu mai esti o provocare. Enigmatic nu mai esti pentru ca si-a dat seama din ce i-ai spus ce fel de persoana esti. Ceea ce i-ai spus te-a facut sa pari slab. Ea se gandeste ca cel mai bine ar fi sa se intalneasca cu Anthony astazi si iti refuza intalnirea de astazi pe motiv ca este ocupata si iti spune ca daca vrei sa te intalnesti cu ea oveti face peste 3 zile, atunci cand va avea timp. Tu esti de acord si ii spui ca o vei suna atunci ca sa stabiliti detaliile. Iarasi toata ziua te gadesti la ea. Aceasta amanare parca te-a starnit mai mult ! Vine noaptea si tu tot te gandesti la ea. De abia astepti sa vina ziua in care o sa te intalnesti cu ea. Dormi cu gandul la ea… - „Cred ca m-am indragostit de ea” – in acest context aceasta afirmatie este foarte periculoasa pentru ca esti intr-o stare de somnolenta in care afirmatiile sunt foarte puternic absorbite de subconstient. In acest moment ii mai dai 20% din ciocolata Cristinei.

Ea nu se gandeste la tine in timp ce tu te gandesti la ea si ii oferi mereu procente din ciocolata. He takes it with pleasure. Singurul motiv pentru care ea se mai intalneste cu tine este pentru ca ii place sa aiba constant o parere buna despre ea, si tu ii oferi acest lucru pentru ca esti indragostit de ea. Se vede pe fata ta ca o adori si ca ai face orice pentru ea si ea adora acest lucru. Tu oferi, ea primeste. Pana la urma oferi tot ce a ramas din ciocolata…

Ce poti face ca ea sa se indragosteasca de tine ? Nu poti ! Asta pentru ca ea numai are ce sa iti ofere. NUMAI EXISTA CIOCOLATA. Chiar daca ar vrea sa se indragosteasca de tine nu ar putea pentru ca tu i-ai oferit totul prea REPEDE SI PREA DEVREME, si din aceasta cauza ai pierdut ocazia de a fi cu FEMEIA VISURILOR TALE.

Situatiile in care se mai poate face ceva sunt situatiile in care ai oferit mai putin de 60 % din ciocolata.

Unii dintre voi ma puteti contrazice folosind argumentul ca au fost cazuri cand unul dintre parteneri il iubea pe celalalt si pe parcurs iubirea a devenit reciproca. FOARTE RAR, DAR POSIBL ! DE CE ? O persoana este indragostita cand a daruit 40 % din ciocolata. Deci sa zicem ca cel care iubeste a daruit 40 % atunci cel care nu iubeste inca mai are ocazia de a oferi 60 % din cantitatea ciocolatei.

La inceputul relatiilor fiecare daruieste procentaje mici de la 1 pana la 10 la suta, pe parcurs conteaza foarte mult cat de sentimentale sunt persoanele in cauza.

O relatie fericita este aceea cand procentajul de daruire este de 60% - 40%. Cei care au daruit 40% sunt cei care vor fi dominanti in relatie.

Multi oameni se simt mai comfortabil sa nu fie ALPHA pentru ca sunt obisnuiti ca alti sa le conduca viata. Acestia sunt oameni care ofera 60%. Intodeauna acela care este mai putin dominant ofera mai mult si cel care este dominant mai putin.

Nu va pierdeti in procente !

Primul scop este acela de a-ti elibera mintea, de a medita asupra acestei legi, asta ca sa-ti dai seama intr-un final ca absolut toate tehnicile de seductie existente care au succes urmaresc a le pune in postura de daruitori pe femei si de a te face pe tine sa primesti mai mult si sa daruiesti cat mai putin mai putin. Aceasta este legea care iti permite sa observi daca o tehnica de seductie va avea succes sau nu.

Al doilea scop legii atractiei este acela de a-ti asigura o relatie normala cu o femeie in care tu sa nu fii singurul care se implica sentimental in relatie. "

© Ene Laurentiu Florin

Acest text nu l-am pus aici fiindca ma reprezinta pe mine sau nu, ci fiindca reprezinta majoritatea. Rog a se citi si "Iubirea obsesiva" de pe acest blog! Ne place sau nu, cam asa se intampla (mai ales pentru baieti) cand nu suntem atenti… Acum depinde de cat si cum are de oferit fiecare… Cele de mai sus intra in contradictie putin cu ideea de a trai viata la maxim… Te vinzi si castigi… Ce castigi? S-ar putea sa castigi ceva de care nu ai nevoie si de care te vei lepada la un moment dat… Dar ai castigat, nu?... Asta ti-ai dorit?... Daca ea e un jucator mai bun ca tine? Traiesti o viata crezand ca ai castigat? Crezi ca ai o relatie cand, de fapt, ai parte deoar de un casual sex mai complicat?...

Am privit cele de mai sus si din alt punct de vedere. Majoritatea lumii evita sa-i fie incalcata intimitatea, sa dai buzna in intimitatea ei. Daca te deschizi prea mult fata de cineva si prea repede, el, la nivel de subconstient, aplica legea reciprocitatii, care-i indica faptul ca ar trebui sa faca la fel... ceea ce, de obicei, el nu simte si-i creeaza un disconfort ideea in sine (ideea la nivel de subconstient, subliniez ca majoritatea lumii nu stie exact care sunt rationamentele pentru care au chef sau nu au chef sa faca ceva, nu-si cunosc aproape deloc subconstinentul si cum a fost influentat el - daramite sa-l mai si controleze...). Daca el ar simti si ar face la fel, lucrurile ar fi minunate pentru amandoi si s-ar consuma fericit focul primei impresii (repet a se citit Iubirea obsesiva, pentru a fi inteles mai bine) urmand apoi sa aleaga ce va sa fie. Dar asta nu se intampla, oamenii vor sa se protejeze (de ce anume exact... poveste delicata uneori, dar e adevarat ca de obicei se feresc sa nu fie manipulati profitandu-se de deschiderea lor), vor sa cunoasca, sa mearga la sigur, atat ca nu vor sa dea sperante desarte celuilalt cat si fiindca le e teama sa nu fie raniti, etc... Iar de aici rezulta acel joc, in care, din pacate zic eu, gandim ceva de genul "sa castigam amandoi, dar sa fiu sigur ca eu nu pierd" (si neintelegand niciodata ce inseamna "daruind vei dobandi"). Pana aici totul poate fi ok, oamenii sunt diferiti, lucrurile mari se fac incet. Problema este ca de obiecei acest joc se continua la nesfarsit pentru multi. Din pacate ei nu ajung la un moment in care sa spuna, ok, pot sa fiu deschis de aici incolo cu cel de langa mine (sau daca ei spun ca sunt, mint, fiindca nu se deschid total). De obicei oamenii se vand, nu se deschid unii catre altii. Vor sa arate ceea ce ar dori sa fie, nu ceea ce sunt cu adevarat. Si asa ajungi sa cunosti un om destul de tarziu... poate prea tarziu, atunci cand, de fapt, pe el nu-l mai intereseaza ce crezi tu. Ceea ce e trist. De aceea, cea mai frumoasa perioada din viata mea o consider a fi liceul. Eram tineri, fara temeri ascunse, fara mii de scrupule, fara frustari materiale, iubeam deschis si fara limite... traiam parca mai mult decat acum... Mai e posibil asta dupa varsta de 25 de ani intre doi oameni "normali"? (spun normali deoarece criteriul normalitatii este dat de majoritate)

Nu m-am maturizat? Tre' sa merg la un specialist sa ma consulte?... Am nevoie de supraveghere specializata? :)

Gata! Exagerez... Mai exista si oameni de buna credinta pe lume dar care se tem sa se deschida pentru a nu fi raniti... Sa speram macar ca sunt sinceri cu ei insisi.

Povestea cu florile

Primãvara trecutã am auzit o floare spunând:

"Oare ce au oamenii? Ei fac tot mai multe fabrici, strãzi tot mai largi, orase tot mai mari, arme tot mai mortale. Ei seamãnã moartea pentru oameni, animale si plante. Taie copaci, florile care le stau în cale, sperie pãsãrile. Oare ce au oamenii? Polueazã aerul, pe care ei îl respirã, si otrãvesc apa, pe care ei o beau. Dau buzna în expozitii ca sã admire cele mai noi realizãri ale tehnicii. Exclamã: fantastic, incredibil! Dar pentru cele mai mari minuni nu au ochi."

Floarea a tãcut. Dupã un timp a spus:
"Nu sunt frumoasã? Priveste frunzele, tulpina, florile si mica inimã din cupã. Stii, atunci când albinele vin in vizitã, vorbim despre nebunia oamenilor".

Încã îmi mai rãsunã în urechi: "Nebunia oamenilor".

_______________________________________________________________

Primavara trecuta am auzit o floare spunand: "Oare ce au vitele? Ele seamana moartea pentru noi, florile. Mananca toate florile care le stau in cale.Si nu fac altceva decat sa "polueze" aerul. Nu vad cat sunt eu de frumoasa? Oare nu privesc frunzele, tulpina, florile si mica inima din cupa? Stii, atunci cand vitele vin in vizita, vorbim despre nebunia vitelor. Dar nici nu termina bine de vorbit ca un OM veni si o rupse.

Inca imi mai rasuna in urechi: "Nebunia vitelor".

Floarea nu si-a dat seama ca Pericolul nu este vita, ci OMUL care sufera de boala vacilor nebune.

Povestea cu iubirea

Cultura de masa a cultivat de-a lungul timpului o fascinatie romantica pentru iubirea obsesiva. Deseori in filme auzim expresii ca ‘Tu esti obsesia mea !‘ fara ca aceasta sa ne surprinda catusi de putin. Filme ca « Atractie fatala », « Basic Instinct » sau « Infidela » care infatiseaza iubirea obsesiva ca un episod psihotic, in culori sumbre, ne incita prin starea de extaz generata de aceasta pasiune in fata careia o relatie fireasca si sanatoasa pare lipsita de stralucire.

Iubirea obsesiva pare a fi lumea unei emotionalitati crescute si a unei sexualitati transcendente. Acest tip de iubire, care de fapt are foarte putin de-a face cu iubirea propriu-zisa, pare a fie apogeul pasiunii, aceasta viziune romanticizata ascunzand insa latura intunecata a obsesiei.

Iubirea sanatoasa tinde catre incredere, respect reciproc, compasiune. Iubirea obsesiva, pe de alta parte, este dominata de frica, posesivitate si gelozie. Este volatila si uneori chiar periculoasa. In final ea niciodata nu satisface, nu hraneste si rareori da stare de bine.

Bineinteles ca nu orice relatie intensa, romantica poate fi etichetata drept obsesiva. La inceputul oricarei iubiri toti trecem printr-o stare care aduce foarte mult cu dragostea obsesiva. Este posibil sa ne preocupe foarte mult o persoana nou aparuta in viata noastra, fara a fi insa condusi de obsesie.

Iubitii obsesivi nu depasesc insa aceasta stare de preocupare. Lumea lor se ingusteaza treptat prin neglijarea familiei, a prietenilor si activitatilor care inainte erau importante pentru ei, pentru a se putea concentra asupra persoanei iubite. Pe masura ce lumea lor se ingusteaza, nevoia lor fata de persona iubita crest considerabil. In cazul in care aceasta nu le impartaseste sentimentele, lovitura este de nesuportat. Respingerea este cosmarul obsesivilor. Cand se confrunta cu pierderea persoanei iubite sau cu dezinteresul acesteia, obsesivii nu renunta. Dimpotriva, devin din ce in ce mai disperati. Cheia intelegerii obsesiei sta in urmatoarea afirmatie: respingerea declanseaza iubirea obsesiva.

Multi stiu deja ca sunt obsesivi. Altii, desi sunt intr-o relatie care le provoaca multa suferinta si sunt nemultumiti de propriul comportament, nu inteleg ce se intampla.

Iubirea obsesiva are multe fete – de la asistenta care nu-si face treaba datorita fanteziilor sexuale cu un doctor casatorit, pana la sotul care-si ataca sotia credinciosa zi si noapte ca sa se asigure ca nu-l insala, si lista exemplelor poate continua.

Daca stii ca esti, sau suspectezi ca ai putea fi un obsesiv sunt tehnici care te pot ajuta sa depasesti durerea, confuzia si anxietatea.

Daca est la polul opus, adica tinta unei astfel de iubiri, sa sti ca nu esti singura si ca exista si pentru tine sanse de restabili o oarecare normalitate in viata ta.

Desi obsesivii si victimele acestora pot aparea ca au probleme diferite, ei imprtasesc un puternic sentiment de neputinta asupra propriei vieti.

Viata obsesivului este dominata de impulsuri, pasiuni si fantezii aparent necontrolabile, in timp ce viata victimei acestuia este deseori dominata de nevoia de a scapa de o urmarire neincetata si distructiva.

A renunta la obsesie nu inseamna a renunta la pasiune. Inseamna a renunta la suferinta, anxietate, haos, umilinta, gelozie si posesivitate. Odata ce elimini aceste obstacole din calea unei relatii sanatoase, te vei elibera astfel incat vei reusi sa descoperi adevarata intimitate, singura cale catre o iubire cu adevarat satisfacatoare.

© Daniela Petrescu

Poti fi victima iubirii tale

O alta fateta a dragostei extreme o constituie femeile care devin victime ale unei iubiri obsesive. Dependenta lor fata de partener seamana cu dependenta fata de droguri sau alcool. Aceste femei au fost lipsite in copilarie de afectiunea parintilor sau personalitatea lor e marcata de o anume fragilitate.
Ce inseamna, de fapt, sa fii victima unei iubiri obsesive?

* Simti ca nu poti trai fara el, ca viata ta nu are absolut nici un sens fara dragostea lui.
* In permanenta iti este teama ca vei fi abandonata.
* De cele mai multe ori, iti asumi vina pentru conflictele din cuplu.
* Indiferenta sau raceala lui iti provoaca o depresie profunda, din care nu mai poti iesi.
* Esti constienta ca nu e un barbat potrivit pentru tine, dar nu poti sa rupi relatia.
* Desi comportamentul lui iti provoaca suferinta, negi cu incapatanare acest lucru.
* Ii gasesti intotdeauna scuze: cand intarzie nepermis de mult, cand nu vine la intalniri sau cand se poarta grosolan cu tine.
* Iti dai seama ca nu te mai iubeste si poate chiar doreste sa rupa relatia, dar faci eforturi sa il pastrezi cu orice pret, renuntand uneori la propria demnitate.

O iubire obsesiva genereaza multa suferinta, dar dependenta poate fi rupta daca doresti intr-adevar sa incepi o viata noua. Este suficient sa incepi prin a-ti pune cateva intrebari:

* De ce anume iti este teama, daca ai rupe relatia?
* Cat de mult ai investit in aceasta relatie?
* Ai facut totul ca relatia sa mearga bine? Daca DA, ai observat vreo schimbare din partea partenerului?
* Cat de mult a investit si el in aceasta relatie?
* Merita intr-adevar sa suferi pentru el si pentru o relatie care te face nefericita?
* Doresti sa iti petreci tot restul vietii gasindu-i scuze si facand de una singura eforturi ca sa fii fericita?

Raspunzand sincer la aceste intrebari, vei vedea ca poti sa iti traiesti viata si fara el; ca "dragoste cu sila nu se poate" si ca undeva exista un alt barbat care merita dragostea si devotamentul tau.

A.R., 31 ani:
"Imi vorbea foarte urat si cand eram singuri, si de fata cu altii. Intotdeauna imi spuneam ca este vina mea, ca nu sunt asa cum el isi doreste si sufeream ingrozitor. Dar eram atat de indragostita de el..."

* Fa o lista cu ceea ce ti-ai dori de la barbatul iubit si bifeaza acele cerinte pe care in opinia ta actualul tau partener le satisface (sau nu le satisface).
* Gandeste-te ca meriti mai mult dintr-o relatie de dragoste.
* Nu te mai simti vinovata pentru greselile partenerului.
* Convinge-te ca poti trai si fara el, ca dragostea ta nu e de ajuns pentru ca relatia voastra sa te faca fericita.
* Implica-te in activitati care iti plac si care iti dau incredere in propria persoana.
* Creeaza-ti un univers propriu care sa te bucure si sa iti ofere satisfactii.

© psiholog Loredana Banica