Trei carari

Cu mult timp in urma, erau trei prieteni care au facut juramint sa urce pe virful inzapezit al unui munte ca sa se aseze la picioarele sfantului care traia acolo si sa invete din intelepciunea lui.

Pornind impreuna la drum, au ajuns la o rascruce de unde se faceau trei carari diferite, fiecare ducind spre creasta muntelui si spre sfantul cel plin intelepciune. Prima carare urca drept pe munte. Era calea cea mai scurta, dar foarte abrupta si plina de pericole. A doua cale patrundea si urca printr-un canion ingust si accidentat, batut de vinturi puternice; iar a treia cale incercuia muntele, in spirale line, pina in virf.

Dupa lungi discutii despre calea pe care ar fi trebuit s-o urmeze, fiecare dintre cei trei prieteni si-a ales o alta carare din cele trei, nereusind sa se puna de acord nicicum, astfel ca s-au despartit si fiecare a pornit spre virf pe calea lui. Dupa 7 zile, ajunse in virf cel care urcase pe calea directa dar abrupta,extenuat si singerind tot de pe urma ranilor dobindite pe cale. El se aseza la picioarele sfantului si astepta in tacere sosirea prietenilor sai. Dupa 7 saptamini, al doilea prieten, care urcase prin canionul cel ingustsi batut de vinturi, sosi in virf, ametit si tulburat si el de dificilul drum.Si el se aseza la picioarele sfantului, asteptindu-l pe cel care alesese calea cea lunga care serpuia in jurul muntelui. In fine, dupa 7 luni sosi si cel de-al treilea, plin de lumina si de pace launtrica. De cum se aseza si el la picioarele sfantului, ceilalti doi se aratara furiosi fiindca il asteptasera atit de mult si fiindca ei avusesera atit de mult de suferit, in timp ce urcusul lui fusese o binecuvintare. Inca o data se luara la cearta, discutind care carare era cea mai corecta de urmat catre sfant, si il intrebara pe sfant care era Adevarul.

Sfantul il intreba pe primul sosit, ce invatase pe calea aleasa de el. Cel care suferise cel mai mult raspunse:"Am invatat ca viata poate fi foarte scurta si ca drumul ei poate fi greu de indurat. Am alunecat si am cazut pe drum, si m-am ranit in cazaturile mele,si pentru fiecare pas inainte faceam efort cit pentru doi pasi. Sfinte, am ales eu calea cea justa catre tine? Sfantul ii raspunse printre lacrimi de Compasiune:"Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

Apoi sfantul il intreba pe al doilea sosit, ce invatase pe calea sa. Cel care ajunsese sus cu mintea tulbure din cauza vinturilor puternice raspunse: "Am invata ca drumul vietii nu poate fi prevazut intotdeauna, si ca nu te conduce mereu catre tinta dorintelor tale. Uneori credeam ca stiu calea, ca sa constat apoi ca drumul isi schimbase directia si ma conducea din experienta in experienta, pina cind m-am trezit ca am ajuns in fata ta. Sfinte, am ales eu calea cea justa catre tine? Sfantul ii raspunse cu vocea Intelegerii:"Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

In fine, sfantul il intreba si pe cel de-al treilea, ce invatase el pe calea lui. Cel care ajunsese luminos si calm raspunse: "Am invatat ca, daca mergi prin viata avind Rabdarea ca tovaras de drum, calatoria nu mai este o povara pe care o porti, ci un miracol pe care il traiesti. Calea este dreapta si urcusul este blind atunci cind iti luminezi drumul cu Iubire. Sfinte, am ales eu calea cea justa catre tine? Sfantul raspunse cu zimbetul luminos al Iubirii: "Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

Atunci cei trei prieteni isi inclinara capetele cu reverenta, caci aflasera, in sfirsit, adevarul etern.

Daniel J.Mille