Dialog in cinci timpuri

Dialog in cinci timpuri
21 ianuarie


- Ai observat, Fiametta, ce stransa legatura este intre nuanta de emotivitate a frazei si timpul verbelor ?

- Credeam ca timpurile nu au alt rost decat acela de a arata ordinea imaginilor inauntru spiritului.

- Si cu toate acestea sau tocmai prin aceasta modul sufletului e legat de temporalitate.

- Lamureste-ma printr-un exemplu.

- Asculta: "Te vad adesea trecand pe strada, cu gandul dus catre un orizont indepartat. Tu nu ma vezi. Fata, torsul, soldurile au capatat plenitudini mai grave. Daca de sub valul nestatornic al rochiei iti aluneca uneori rotunditatea casta a genunchiului, eu recunosc in tine efebul de altadata. Doar ochii isi mai pastreaza intunecimea copilareasca." Ce atmosfera sufleteasca invaluie aceste fraze ?

- (zambind) Vorbele tale desteapta imagini in miscare. Fie ca portretul pe care mi-l faci are in sine ceva dinamic, fie ca nu te pot inchipui spunand sau gandind aceasta fara atitudinea patetica, cred ca exemplul tau are efect dramatic.

- Fireste. Prezentul este timpul actualului, adica al actului. Si cu actul incepe drama. Dar asculta alt exemplu: "A fost atunci o mare neintelegere. Am plecat cu indoiala ca nu ti-am spus tot si cu credinta ca n-ai raspuns decat pe jumatate. Multa vreme am crezut ca fusesem inselati de vorbe si-am asteptat lamurirea. Dar tu n-ai mai vorbit, sufletele au adormit si toate s-au uitat". Ce impresie iti fac aceste cuvinte ?

- Au ceva informativ si inexorabil totodata.

- Cum iti explici asta ?

- Stiu eu ? poate fiindca perfectul este timpul actiunilor desavarsite, eliminate din suflet, ridicate la impersonalitatea realitatilor obiective. De aici caracterul de cunoastere al verbelor si sentimentul de nereversibilitate al evenimentelor.

- Asa este. Asculta acum: "Staturam cateva clipe fara sa ne privim, fixand intre noi un punct pe pamant. Apoi be stranseram mana cu solemnitate. De trei ori, dupa despartire, intoarseram capul indarat si de trei ori il indepartaram rusinati de a ne fi surprins in acelasi gest. Lumea, trasaturile, strazile se gramadira apoi intre noi si te evocai zadarnic pe locul unde disparusi." Spune-mi si impresia pe care ti-o fac aceste fraze.

- (trista) Percep mai cu seama actiuni. Cum insa aceste miscari nu sunt prezente , ci numai evocate subiectiv, gandesc ca exemplul tau are o atmosfera epica. Totusi le-am ascultat nu fara o oarecare tristeta.

- Tristetea e a fondului. Adevarul te-a intristat, si asta ma maguleste. Nota fundamentala este insa dinamica. Fiindca in perfectul simplu actiunea, desi subiectiva, nu este inca recenta, lucrurile iau o infatisare de semi-actualitate istorica. Dar sa trec mai departe: " Noi nu stiam atunci ca ceea ce era mai durabil era tocmai amintirea lucrurilor dorite. Eram plini de nerabdarea de a iesi din noi insine si de a realiza in afara asa cum ne visam inauntru. Piedica pusa de-a curmezisul actiunii noastre ni se parea o calamitate si nu era decat un prilej de prelungire a gandului curat. Tu mai mult ca oricare alta erai dornica de realitate si dadeai aiurea ce visai cu mine, impartasindu-mi cu inconstienta cruzime cate din cele gandite pentru tine si cu tine se infaptuiau fara mine. Dar era dat sa nu ramana decat visurile." Spune-mi si aici parerea.

- (miscata, tace)

- Ochii tai uzi vorbesc in locu-ti. Imperfectul este timpul melancoliei. Stii de ce ?

- (tace)

- Fiindca este timpul nedesavarsirii, al lucrurilor care, desi trecute, sunt inca legate in sufletul nostru prin imperfectiunea lor, al trecutului creat continuu in suflet, al vietii in eterna devenire. De cate ori spiritul meu simtea oboseala prezentului sau inconvenienta bucuriei, n-aveam decat sa-mi pun gandurile la imperfect pentru ca apa mintii, involburata in prezent, sa-si reia cursul melancolic al meditatiei. Asculta mai departe: "Totul nu va fi fost o inutilitate. Vom reinvia in suflet momentele moarte, le vom face sa traiasca in mijlocul nostru si ne vom bucura astfel de ele ca de o realitate mai pura si mai temeinica, fiindca fi mereu prezenta - in noi." Vezi cata reculegere aduce in cugetate viitorul. El este timpul energiei, al entuziasmului si al renasterii. Prin el gandul…,dar ce sa mai continui mai departe. Vad efectul pe obrazul tau!

- (inviorata, zambeste)



( George Calinescu - Viata literara, III, 68-70 11, text reluat in Jurnalul literar, I, 24 din 11 iunie 1939, p.4.)