Oamenii din viata mea

Oamenii intra in viata ta pentru un motiv, pentru un sezon sau pentru o viata.


Unele persoane intra in viata ta pentru un MOTIV, pentru a indeplini o anumita nevoie pe care ai exprimat-o. Pentru a te asista in momentele dificile; pentru a te indruma si acorda suport; pentru a te ajuta fizic, emotional sau spiritual. Aceste persoane par a fi trimise de Dumnezeu si chiar sunt. Ele sunt acolo pentru ca tu ai nevoie de ele. Apoi, fara vreun motiv aparent, relatia cu aceste persoane se sfarseste. De cele mai multe ori ele se indeparteaza de tine, sau cateodata chiar mor... Sau te forteaza pe tine sa adopti o pozitie extrema in relatia voastra. In acele momente ar trebui sa intelegi ca motivul pentru care acele persoane au aparut in viata ta, a fost indeplinit si tu nu poti face altceva decat sa fii recunoscator pentru ele. Rugaciunea ta a fost ascultata si ai primit raspuns la ea, iar acum e timpul sa mergi mai departe.

Unii oameni intra in viata ta pentru un SEZON, fiindca a venit randul tau sa impartasesti, sa-i inveti pe altii si sa-i ajuti sa creasca. Prin acestia poti experimenta pace sau furtuna, bucurie sau tristeti si dezamagiri, un ras incredibil sau un plans teribil; si ajutandu-i poti invata si tu ceva ce nu ai mai facut inainte. Crede, totul este real si benefic. Insa doar pentru un sezon.

Relatiile de o VIATA te invata lectii de durata, iti aduc lucruri pe care trebuie sa le construiesti pentru a avea o fundatie emotionala solida. Treaba ta este sa accepti lectia, sa ierti si sa iubesti acea persoana si sa pui in practica ceea ce ai invatat in toate celelalte relatii si aspecte ale vietii tale.

Se spune ca dragostea este oarba dar prietenia este clarvazatoare.

Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca faci parte din viata mea, fie ca este pentru un motiv, pentru un sezon sau pentru o viata.

Nota: Am primit aceste randuri pe email. Nu am nici un credit in redactarea lor.

Mod de viata

In curand se vor implini 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o
intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant.
Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa
sau simpla ar fi ideea. Este o regula.

Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni,
columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici
etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate. In
consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de
scadenta intarziate ale suedezilor.

Suedezii dezbat, si iar dezbat,organizeaza "n" sedinte, efectueaza
evaluari, etc..., SI LUCREAZA ... dupa o schema mult mai incetinita.
Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in
timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea
necesitatii cu tehnologia potrivita, nu prea inregistreaza pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori,
asa ca o mica localitate din Mexic;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania,
Ericsson,Electrolux, ABB, Saab, Nobel Biocare, etc.

Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor,
ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de
la NASA.

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul.
Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aiba o cultura
colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee:
Prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei
suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in
septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere
si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare.
In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la
serviciu....
In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a
treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere,
l-am intrebat pe colegul meu:
- Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet
goala cand ajungem si totusi tu parchezi la mare distanta de intrare....
Iar el mi-a raspuns pur si simplu:
- Nu, dar noi, care ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem
pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu, au mai multa nevoie sa
gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi
schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food" (Slow Food
International Association), Asociatia internationala a alimentatiei cu
rabdare, al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia.
Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa
manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucura de
procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara
graba si de calitate.

Ideea este de a se contrapune spiritului "Fast Food" si a tot ceea ce
reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare Slow
Food, serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita Slow
Europe , dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii
europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si nebuniei
generate de globalizare, de dorinta de a avea nivelul vietii in
cantitate mare, opus la a avea calitate, (ma refer la calitate de viata,
sau calitate umana).

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza
mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii
lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au
implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea
crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita "slow attitude",
atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat
si in cantitate mare. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu
inseamna sa se faca mai putin, nici sa se obtina calitate si
productivitate mai mici, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si
mai putin stress.
Practicand acest lucru in viata, inseamna o intoarcere la valorile
familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale
vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret,
opus lui MONDIAL, indefinit si anonim, inseamna a relua valorile
esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale
vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV, MAI VESEL, MAI CALM, SI
TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE
STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil
ca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba strica treaba",
sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi
bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra
sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate, fara graba, chiar
pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si
serviciilor,fara a pierde calitatea umana?

In filmul "Parfum de femeie" exista o scena de neuitat in care orbul
(interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde:
- Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand. La care orbul ii raspunde:
- Stii, viata se traieste intr-o clipa, si o ia la un tango. Cel mai bun
moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un
infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare
pentru a ajunge la timp.
Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, si uita sa traiasca
in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin
de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre
fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment,
pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in
timp ce planificam viitorul".

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit.
Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul....
Atat de valoros in aceasta lume globalizata !

Nota: Am primit aceste randuri pe email. Nu am nici un credit in redactarea lor.

The Story of Stuff

Partly Cloudy - New Pixar short film

Cuiul lui Pepelea

:) Frumos de meditat pe tema asta... Cate cuie lasam si care-o fi motivatia reala/ascunsa? Cuie se lasa peste tot, de la politica pana la relatii sentimentale "neconsumate". Pot lua forme diverse, de la pur material pana la "daca ai nevoie de ceva" sau "la asta te pot ajuta eu oricand" (n-ai cu cine juca tenis desi iti place la nebunie? stii ca si mie imi place... cand ai chef, da un telefon...). Am si eu cuie... primite sau lasate... cele mai delicate sunt acelea pe care nu vrei sa le scoti fiindca nu vrei sa sufere celalalt... O fi vorba in realitate de celalalt sau de tine? :D


Cuiul lui PEPELEA

Prelucrare după o snoavă populară românească.
Parodie şi fabulă.


A fost cîndva un om frumos,
Isteţ, iubeţ, sărac, hazos –
« Bun gospodar, cu toate celea -
Totuşi, sărac, bietul Pepelea. »
El, într-o bună zi se-arată
Îndrăgostit lulea de-o fată,
O fată mîndră, ca o zînă,
Frumoasă foc, s-o iei de mînă,
Să cumperi lumînări de ceară
Curată şi s-o pui la scară,
Să o cununi şi la altar
Cu-acel Pepelea, om ştrengar.
Iar fata nu s-ar fi codit,
Dar tatăl fetei, om sucit,
Nu vrea s-audă de flăcău,
Că-i sărăntoc şi de neam rău.
“ - Măi, moşule, faci treabă proastă,
De nu-mi dai fata de nevastă. »
« - Mai puneţi pofta-n cui, băiete,
Că toate satele au fete !… »
« - Atunci, dacă-i aşa anume,
Am să-mi vînd casa, plec în lume!”
“ - Ţi-o cumpăr eu!” – zice-acel tată.
« - Bine, ţi-o vînd, dar ia-o toată,
Din cheutoare-n cheutoare,
Afară doar de-un lucru mare…
Acela, nu ! – un cui de lemn,
Bătut în casă ca însemn,
Pe partea dinspre răsărit –
Pe-acela să mi-l laşi înfipt. »
« - Ei, şi de ce ?! » - se miră moşul.
« - E pus anume de strămoşul –
O moştenire din părinţi,
Nu-l dau nici pe un car de sfinţi !
Hai, bate palma, facem pactul,
Tu scoate banii, eu scriu actul ! »
Omul dă banii şi se face
Un act pecetluit şi… pace !
Iar cel cu fata cea frumoasă
Se mută la Pepelea-n casă –
Pridvor, odăi încăpătoare,
Ferestre mari, strălucitoare,
Cu-mprejurime de livadă
Şi acareturi prin ogradă.
Le erau dragi toate acelea,
Numite « casa lui Pepelea »,
Dar lui Pepelea, drag ca pragul,
Îi era cuiul, cît ciomagul,
Cui – lemn de fag – bătut iţit,
Pe partea dinspre răsărit.
A doua zi, să vezi belele :
Vine Pepelea. « - Ce-i, Pepele ? »
« - Păi, am venit, acilea, eu,
Să-mi pun căciula-n cuiul meu, »
Iar omul cam strîmbă din nas,
Dar învoiala i-a rămas ! -
Si-apoi ce mai putea să facă,
Dacă aşa s-a scris în joacă ?!
A treia zi – la fel – belele:
Vine nebunul. « - Ce-i, Pepele ? »
« - Păi, am venit acilea eu,
Să-mi iau ce-am pus în cuiul meu. »
Şi-apoi aşa, mîine aşa,
Punea Pepelea ce avea,
Cîte ceva sau lua pripit,
Din cuiul de la răsărit,
Cui zdravăn, fain, un cui de lemn,
Bătut de moşu-său însemn.
Şi să vedeţi treabă isteaţă :
Se întîmpla de dimineaţă,
Cu pusul luat şi luatul pus,
Taman cînd omul era dus
În sat, la tîrg, să are gruiul…
Acasă, fata, cui şi şuiul.
Şi fata avea grijă ca
Să nu i-l scoată careva,
Cuiul acela pricopsit,
Din partea dinspre răsărit –
Nu vrea să piardă acel cui…
De ce? Ghiciţi, că nu vă spui ! –
Nu pot, nu vreau… să vreau, nu ştiu –
Pepelea a rămas tot viu,
Casa rămase în picioare
Şi în perete cuiul mare:
Pepelea-ndrăgostit de cui
Şi fata după… cuiul lui.
Dar nu prea mult, căci într-o zi,
Prin sat o nuntă se porni:
Pepelea s-a-nsurat « acasă »
Şi-a luat pe fată de mireasă,
Fată cuminte, păzind cuiul,
În casa ce-o vînduse şuiul.
M-am dus la moş c-o vorbă – spui :
« - Prea bine, moşule Băcui,
Ce te-a făcut să îţi măriţi
Fata cu unul fără minţi ?
Tocmai cu-acela din zăluzi,
De care nici nu vreai s-auzi ? »
« - Ce m-a făcut ? – zise Băcuiul –
Păi, cuiul lui Pepelea, cuiul !…
Îi zic, ast’ vară, ălui prost,
Că-i prea glumeţ şi n-are rost…
Dar el, rîzînd: “Scăpare nu-i!
Dă fata, că mai am un cui!”
Şi ca să ştiu că nu glumeşte
Mi-arată « cuiul », voiniceşte :
Avea nărodul căscăui
Un ditamai piroi, nu cui.
De-l mai vedea şi fata mea,
Se-ngreuna cum de-l vedea.
Geaba mă luam de viaţa lui,
Că pofta nu se pune-n cui.
Şi mi-ar fi zis : « Neică Băcuiu,
Îţi las şi fata, las şi cuiul !… »
Sau : « Joaca s-a sfîrşit, e gata,
Rămîi cu cuiul, eu cu fata!”-
M-ar fi lăsat bătrîn, nebun,
Cu ochii pironiţi la drum,
Neputincios, c-un cui folos,
De rîsul lumii, dar băţos…
Aşa că mi-a rămas – nu pot,
Să nu-i dau cuiul, fată, tot ! –
Îi dau şi haina de pe mine,
Să mîntui treaba asta bine :
Nebunul poa’ să-mi ia şi pielea,
S-o puie-n cuiul lui Pepelea.
Însă să ştii : povestea toată
Nu-i doar c-un cui, ci două, iată.
Am pus-o, zău, de mămăligă –
« Cine nu riscă, nu cîştigă ! »

Linkuri articole interesante

Numere - Cristian Tudor Popescu
Amoruri Convenabile - Tudor Octavian

Vor fi adaugate incontinuu linkuri cu articole considerate interesante de "moi" ("Ave moi!")

In Memoriam

Trei carari

Cu mult timp in urma, erau trei prieteni care au facut juramint sa urce pe virful inzapezit al unui munte ca sa se aseze la picioarele sfantului care traia acolo si sa invete din intelepciunea lui.

Pornind impreuna la drum, au ajuns la o rascruce de unde se faceau trei carari diferite, fiecare ducind spre creasta muntelui si spre sfantul cel plin intelepciune. Prima carare urca drept pe munte. Era calea cea mai scurta, dar foarte abrupta si plina de pericole. A doua cale patrundea si urca printr-un canion ingust si accidentat, batut de vinturi puternice; iar a treia cale incercuia muntele, in spirale line, pina in virf.

Dupa lungi discutii despre calea pe care ar fi trebuit s-o urmeze, fiecare dintre cei trei prieteni si-a ales o alta carare din cele trei, nereusind sa se puna de acord nicicum, astfel ca s-au despartit si fiecare a pornit spre virf pe calea lui. Dupa 7 zile, ajunse in virf cel care urcase pe calea directa dar abrupta,extenuat si singerind tot de pe urma ranilor dobindite pe cale. El se aseza la picioarele sfantului si astepta in tacere sosirea prietenilor sai. Dupa 7 saptamini, al doilea prieten, care urcase prin canionul cel ingustsi batut de vinturi, sosi in virf, ametit si tulburat si el de dificilul drum.Si el se aseza la picioarele sfantului, asteptindu-l pe cel care alesese calea cea lunga care serpuia in jurul muntelui. In fine, dupa 7 luni sosi si cel de-al treilea, plin de lumina si de pace launtrica. De cum se aseza si el la picioarele sfantului, ceilalti doi se aratara furiosi fiindca il asteptasera atit de mult si fiindca ei avusesera atit de mult de suferit, in timp ce urcusul lui fusese o binecuvintare. Inca o data se luara la cearta, discutind care carare era cea mai corecta de urmat catre sfant, si il intrebara pe sfant care era Adevarul.

Sfantul il intreba pe primul sosit, ce invatase pe calea aleasa de el. Cel care suferise cel mai mult raspunse:"Am invatat ca viata poate fi foarte scurta si ca drumul ei poate fi greu de indurat. Am alunecat si am cazut pe drum, si m-am ranit in cazaturile mele,si pentru fiecare pas inainte faceam efort cit pentru doi pasi. Sfinte, am ales eu calea cea justa catre tine? Sfantul ii raspunse printre lacrimi de Compasiune:"Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

Apoi sfantul il intreba pe al doilea sosit, ce invatase pe calea sa. Cel care ajunsese sus cu mintea tulbure din cauza vinturilor puternice raspunse: "Am invata ca drumul vietii nu poate fi prevazut intotdeauna, si ca nu te conduce mereu catre tinta dorintelor tale. Uneori credeam ca stiu calea, ca sa constat apoi ca drumul isi schimbase directia si ma conducea din experienta in experienta, pina cind m-am trezit ca am ajuns in fata ta. Sfinte, am ales eu calea cea justa catre tine? Sfantul ii raspunse cu vocea Intelegerii:"Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

In fine, sfantul il intreba si pe cel de-al treilea, ce invatase el pe calea lui. Cel care ajunsese luminos si calm raspunse: "Am invatat ca, daca mergi prin viata avind Rabdarea ca tovaras de drum, calatoria nu mai este o povara pe care o porti, ci un miracol pe care il traiesti. Calea este dreapta si urcusul este blind atunci cind iti luminezi drumul cu Iubire. Sfinte, am ales eu calea cea justa catre tine? Sfantul raspunse cu zimbetul luminos al Iubirii: "Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

Atunci cei trei prieteni isi inclinara capetele cu reverenta, caci aflasera, in sfirsit, adevarul etern.

Daniel J.Mille

Zona de confort

(fragment din Personalitatea Alfa - Pera Novacovici)

Este acea zona fizica, psihica si emotionala in care noi aveam acea stare de bine: cand ne relaxam, cand facem lucrurile de rutina care nu ne trezesc prea multe emotii si probleme, cand suntem cu persoanele din grupul nostru social.

Din pacate, nimic NOU nu se intampla cand esti in zona de confort. Schimbarea, invatatul de lucruri noi, explorarea si descoperirea, toate acestea se petrec IN AFARA zonei de confort.

Vrei sa devii bun in relatiile cu sexul opus? Daca zona ta de confort e cu cei cativa prieteni sau prietene si nu esti dispus sa actionezi cu curaj si sa cunosti oameni noi, NIMIC nu se va intampla.

Vrei sa faci bani? Poate e timpul sa iti descoperi talentele naturale, sa ti le antrenezi si sa le valorifici. Dar pentru asta trebuie sa pasesti IN AFARA zonei de confort cu mult CURAJ.

Vrei sa schimbi ceva la tine in bine? Trebuie sa experimentezi, si asta te va duce AFARA din zona de confort.

De obicei simti in stomac emotii atunci cand esti pe teritoriu nou. Cand faci lucruri noi, cand intalnesti situatii si oameni si nu stii la ce sa te astepti.

Asta e BINE. Pentru ca daca pasesti de cateva ori in afara zonei de confort, iti vei mari zona de confort. Lucrurile care pareau grele de facut sau te faceau sa nu te simti bine sunt NATURALE SI NORMALE acum, pentru ca ti-ai extins zona de confort.

Tine minte! Daca nu faci lucruri care sa te aduca in afara zonei de confort, vei avea ce ai avut si pana acum. Esti multumit? Foarte bine. NU esti multimit? Iesi afara din zona de confort si actioneaza catre scopul tau.

Tot timpul te poti intoarce la zona de confort ca sa iti refaci energia si puterile! Dar vezi sa nu ramai acolo toata viata!

Nu ti se pare ciudat ca atunci cand esti mic toata lumea spune sa iti urmezi visele? Insa cand esti mare toti sunt jigniti, chiar si numai daca incerci? Eu nu am renuntat. Si asta da sens vieti mele. Iar mesajul meu este: NU RENUNTA LA VISURILE TALE!

NU fi obedient si nu te agata de lucrurile exterioare. Bazeaza-te pe tine si pe fortele tale.

- Asuma-ti responsabilitatea, o data pentru totdeauna, pentru TOT ce se intampla, bine sau rau, in viata ta si intelege ca tu faci lucrurile sa se intample.

- Nu mai astepta niciodata aprobarea, acceptarea, aprecierea sau recunoasterea de la cei din jur.

- Increderea in fortele tale in orice domeniu vine dupa ce actionezi,esuezi de cateva ori, inveti lectii si apoi reusesti sa faci mai bine acel lucru. Astfel vei dobandi incredere.

- Scapa de temeri si nesigurante. Toti murim. Actioneaza cand esti in putere, sa nu ai regrete cand iti mai raman doar amintirile. Trebuie sa ai ce povesti nepotilor.

Ce vor zice oamenii? Daca spun ceva, cei din jur vor fi de acord?

NU da puterea oamenilor din jur. Cauta puterea din tine.

Daca nu respecti regulile de mai sus, se vor intampla cateva lucruri neplacute:

- oamenii nu vor dori sa stea in preajma ta, pentru ca ii obosesti;

- vor simti ca le furi energia si ca trebuie sa se concentreze pe nevoile si trairile tale emotionale, in loc sa se concetreze pe ale lor;

- se vor simti indreptatiti sa abuzeze de tine, de timpul tau, de banii tai si de orice altceva;

- vei parea o persoana disperata;

Filme

Pentru cine are mai mult timp

Transfigurarea. Exercitii practice de fericire

Nu presupune efort. Sau nu in intelesul obisnuit. E ca atunci cand te uiti la un cub desenat. Privita intr-un anume fel, figura geometrica pare ca iese in relief, depasind hartia. Cercetand mai atent, iti creeaza impresia ca se afunda si isi contureaza volumul undeva intr-un plan de adancime. Poate ca initial a parut cu neputinta de privit si "altfel". Deoarece, atunci cand te obisnuiesti cu o anumita imagine, e greu sa schimbi perspectiva. Dar chiar in clipa in care reusesti, iti dai seama ca cealalta viziune a fost tot timpul acolo si e foarte simplu sa vezi exact asa cum doresti.

Daca ai privit vreodata pe cineva urmarind sa treci dincolo de trasaturile si calitatile sale aparente, nu te intrebi ce este transfigurarea. Pur si simplu stii. Este fenomenul misterios care face ca realitatea sa capete o aura de sublim, sa se incarce cu magie, frumusete si semnificatii nebanuite. Este procedeul care te conecteaza instantaneu la energii inaltatoare, te transporta de la banal catre ideal, de la obisnuit catre extraordinar.

Transfigurarea dezvaluie poezia care se ascunde in spatele tuturor lucrurilor, fenomenelor, fiintelor. Este oglinda in care realitatea ne apare in ipostaze arhetipale.

Frumusetea este cu adevarat in ochii privitorului. N-a fost si nu poate fi altundeva.

Piersicul nu face portocale

E mai usor sa transfiguram dupa ce reusim armonizarea dintre emotii si mental, dupa ce atingem si facem sa dureze starea de "minte in inima si inima in minte".

Transfigurarea nu este iluzionare. Ea trebuie sa porneasca intotdeauna de la un element real, obiectiv al fiintei sau fenomenului in cauza. Intuitia insotita de afectivitate si imaginatie creatoare genereaza apoi viziunea esentializata care eleveaza si imbogateste atat pe cel care transfigureaza, cat si obiectul transfigurarii sale.

Daca privim un piersic inflorit, putem anticipa cu bucurie momentul in care va fi plin de piersici dulci si zemoase, dar nu are rost sa ne iluzionam ca va rodi portocale. Mergand mai departe, putem sa contemplam in el toti piersicii care au existat, exista sau vor exista vreodata, cu care el este intim legat, sau chiar piersicul primordial, din care toti acestia au provenit. Mai mult chiar - piersicul nostru, care in mod obiectiv pulseaza de viata, ne poate pune la unison cu intregul univers vegetal. Cu viata insasi!

Porneste de la arhetipul zodiei

Cea mai simpla si mai utilizata metoda de transfigurare porneste de la calitatile pe care cel drag le manifesta datorita influentelor zodiacale. Fiecare om, fie ca este constient sau nu, rezoneaza cu toate caracteristicile minunate pe care i le-au impregnat astrele la nastere.

Daca iubita ta este in zodia Racului, poti sa te raportezi cu usurinta la trasaturile speciale pe care aceasta constelatie i le imprima: sensibilitate, devotament, afectivitate, energie feminina rafinata. Prin transfigurare, ea nu va mai fi pentru tine o simpla femeie, ci un model arhetipal al zodiei sale, ingloband in mod ideal toate acele calitati. Evocarea de acest tip te va face sa intri fulgerator in rezonanta cu energii cosmice, specifice si va ridica relatia voastra pe culmi spirituale, sublime.

Iata calitatile manifestate preponderent de fiecare dintre cele douasprezece semne astrologice:

Zodia Berbecului - candoare, inocenta exuberanta, vointa;
Zodia Taurului - vitalitate, stabilitate, simt estetic, senzualitate;
Zodia Gemenilor - inteligenta, afectivitate rafinata, originalitate;
Zodia Racului - devotament, sensibilitate, iubire materna;
Zodia Leului - generozitate, forta, iubire cosmica;
Zodia Fecioarei - puritate, daruire, constiinciozitate;
Zodia Balantei - armonie, senzualitate rafinata, frumusete;
Zodia Scorpionului - pasionalitate, regenerare, mister;
Zodia Sagetatorului - cunoastere, libertate, spontaneitate;
Zodia Capricornului - profunzime, seriozitate, aspiratie spre perfectiune;
Zodia Varsatorului - altruism, prietenie, iubire universala;
Zodia Pestilor - credinta, iubire, spiritualitate.

Concentreaza-te asupra calitatilor

Pe langa iubire si continenta sexuala, transfigurarea este nelipsita in amorul tantric. Mircea Eliade a punctat fara ezitare - in lipsa acesteia, contopirea erotica ramane un act profan. Transfigurarea fiintei iubite declanseaza deschiderea catre infinit si sublim. Cind iubitul isi transfigureaza iubita, iar femeia il transfigureaza la randul ei, relatia lor capata o dimensiune transcendenta, care depaseste cu mult fericirea dintr-un cuplu obisnuit.

La inceputul fiecarei intalniri, "contemplarea afectiva a celuilalt", este un mijloc extrem de simplu de a declansa magia in cuplu. Este ideal ca starea sa dureze si sa se expansioneze in timpul intalnirii, dar si dupa ce iubitul si iubita nu mai sunt impreuna in acelasi spatiu fizic.

Cauta sa te raportezi constant numai la calitatile fiintei iubite, amplifica-le prin transfigurare, idealizeaz-o. O asemenea atitudine face mai mult decat orice discutii despre defectele care te deranjeaza, despre gesturile sale care te nemultumesc. Transfigureaza permanent, si atunci cand esti in prezenta sa, si atunci cand vorbesti despre cel iubit, si atunci cand doar te gandesti la cel iubit. In timp, are efecte extraordinare si transformarea sa benefica se accelereaza. Nu e nevoie sa crezi ca e posibil. Pur si simplu verifica transfigurand fiinta iubita.

sursa: www.venus.org.ro

Savage Garden - Truly madly deeply

Acolo unde tacerea vorbeste

Scrisoare

Te-am urmarit cand te-ai trezit in aceasta dimineata si speram ca vei sta de vorba cu mine; macar cateva cuvinte, ca sa-mi ceri parerea sau sa-mi multumesti pentru binele care ti s-a intamplat ieri. Dar mi-am dat seama cat te preocupa sa alegi cu ce te vei imbraca. Cand te pregateai in graba, stiam ca ti-ar ramane cateva minute sa ma saluti, dar erai prea ocupat.

Odata, a trebuit sa astepti un timp, ai stat 15 minute fara sa faci nimic. Apoi am vazut cum ai sarit in sus. Am crezut ca vrei sa vorbesti cu mine, dar tu, in loc de asta, te-ai repezit la telefon si ti-ai chemat un prieten ca sa discutati cele mai noi barfe. Te-am privit cu rabdare toata ziua. Cred, totusi, ca erai prea ocupat ca sa mai ai un pic de timp si pentru mine.

Am observat ca, inainte de pranz, te-ai uitat in jur. Poate te-ai simtit jenat ca sa imi vorbesti, de aceea nu ti-ai aplecat capul. Cand ai privit cu trei sau patru mese mai incolo, ai vazut cum, cativa din prietenii tai mi s-au adresat scurt inainte de a incepe sa manance. Tu nu ai facut-o. E-n regula. Dar mai este inca timp si sper ca, totusi, vei sta de vorba cu mine. Te-ai dus acasa. Asa se parea ca ai multe treburi. Dupa ce le-ai rezolvat pe unele din ele, ai deschis televizorul. Nu stiu daca iti place sau nu televizorul, insa indiferent de ceea ce se difuzeaza, stai si privesti in nestire emisiunile. Am asteptat din nou, cu rabdare, cat timp ai cinat, in timp ce te uitai la televizor, dar nici acum nu mi-ai vorbit. La culcare pareai prea obosit. Le-ai urat noapte buna celor din familie, apoi te-ai prabusit pe pat si ai adormit in cateva clipe. Acest lucru este de inteles, deoarece, poate, nici nu realizezi ca eu sunt intotdeauna, acolo, langa tine. Sunt mai rabdator decat ai crede; si vreau sa te invat cum sa fii si tu rabdator cu altii. Te iubesc foarte mult si in fiecare zi astept un salut cu capul, o rugaciune sau un pic de recunostinta in inima ta. E foarte greu sa vorbesti de unul singur. Desigur, tu te trezesti din nou, iar eu te voi astepta din nou cu dragostea mea. Sper ca astazi ai de gand sa-mi acorzi un pic de timp..

Sa ai o zi frumoasa!

Prietenul tau, Dumnezeu

Nora si feminismul

Nora si feminismul
10 martie


Cunoscutul umorist italian Alfredo Panzini, anti-feminist inversunat, cita cuvintele Norei, intr-una din schitele sale Macaroane cu sardele, ca fiind semnalul feminismului de azi. Nu sunt multi ani de cand un mare poet spunea printr-o eroina de-a sa aceste cuvinte: "Eu nu stiu (sotia vorbeste sotului) cine din noi doi are mai multa dreptate, dar stiu ca adevarul tau nu e adevarul meu; si acum, ca stiu asta, nu pot sa te mai urmez. Fiecare din noi sa-si croiasca o cale proprie." Lumea a aplaudat la aceste cuvinte, dar ele au insemnat inceputul marii revolutii in care traim astazi.

Desigur, femeia are o mare personalitate, dar ea e inspaimantator de incopatibila cu casatoria. Una din cele doua personalitati trebuie sa se sacrifice… Intamplator deci Nora este o feminista, care isi cere drepturile la o educatie pe baza de libertate si, in consecinta, responsabilitatea. Dar am scobori drama reducand-o la un conflict simplu de opinii sociologice. Poate ca Nora este cea mai ibseniana drama, cuprinzand in sine toate aspectele conceptiei si mestesugului literar al dramaturgului scandinav. Mai tare si mai adanc este in fond conflictul dintre sexe; indoita intelegere a vietii ce deriva din doua moduri de adaptare felurite. Ca atare, antinomia nu urmareste o solutie, ci numai artistica prezentare a unei dualitati insolubile. Sufletul lui Helmer graviteaza catre o singura finalitate: siguranta si stabilitatea in viata. El e prevederea virila, constiinta obiectiva ce actioneaza condusa de cauze finale. Nora insa e manata de o singura preocupare: sa-si conserve barbatul si sa-si indeplineasca indirect rostul sexului sau. Ea n-are decat o logica: aceea a pasiunii, in care nu intra nici un element de luciditate. Aici sta drama primitiva, umana, ireductibila. Nici un interes de natura ideologica nu intuneca la reprezentare, adevarata lupta inlocuind-o cu discutie, fata de care sa trebuiasca a lua o atitudine. Caci cine are dreptate ? Helmer sau Nora ? evident, amandoi. Helmer este nesuferit de lucid, de protector si de egoist. El nu cere decat dragoste si masura si nu are generozitatea nici unui act necumpatat. El osandeste pe aceea care prin sacrificiul linistii ii salvase viata. Si totusi, lipsa de idealism este o forma mai inalta de adaptare. Helmer are instinctul egoist al spetei, si desigur ca teoretic ar fi admis mai degraba moartea proprie decat moartea civila a familiei sale. Ca atare, Helmer, cu lasitatile sale conservative, este fara discutie simpatic. Dar, cu toata usurinta ce poate prabusi o truda indelunga a omului, Nora este iarasi o creatura suava si simpatica. E periculoasa, inconstienta si usuratica, dar e insufletita de o pasiune oarba, capabile de mari delicte salvatoare. Lumea vazuta cu ochiul lui Helmer este burgheza si monotona, cea vazuta cu ochiul Norei este ideala, dar periculos de puerila. Helmer ti Nora nu se opun dar pentru a se respinge, ci pentru a se determina, completandu-se. In acest chip, conflictul final nu este o artificiala razboire de conceptii, ci pur si simplu o forma de revolta a demnitatii jignite. Helmer nu intelege pe Nora. Nu pricepe ca alaturi de fulul sau de a privi viata este legitim si necesar acela ideal al Norei. El doreste feminin numai trupul, judecata Norei o vrea insa masculina. Nora nu este insa o feminista, caci nu cere drepturi virile, ci dimpotriva, o femeie care isi vrea pretuita ca atare contributia sa la viata. Cand Helmer va pricepe ca usuratatea Norei era o forma de colaborare prin vinovatie si nesocotita abnegatie la existenta comuna, o va apara recunoscator in toate erorile ei sublime, si astfel minunea se va intampla. Nora ca femeie cere in literatura aceleasi drepturi ca si copilul: de a fi pretuita pentru personalitatea ei ca atare, iar nu in masura in care poate inlocui un barbat. Nora combate feminismul.

(George Calinescu - Viata literara, III, 77, p.1.)

Dialog in cinci timpuri

Dialog in cinci timpuri
21 ianuarie


- Ai observat, Fiametta, ce stransa legatura este intre nuanta de emotivitate a frazei si timpul verbelor ?

- Credeam ca timpurile nu au alt rost decat acela de a arata ordinea imaginilor inauntru spiritului.

- Si cu toate acestea sau tocmai prin aceasta modul sufletului e legat de temporalitate.

- Lamureste-ma printr-un exemplu.

- Asculta: "Te vad adesea trecand pe strada, cu gandul dus catre un orizont indepartat. Tu nu ma vezi. Fata, torsul, soldurile au capatat plenitudini mai grave. Daca de sub valul nestatornic al rochiei iti aluneca uneori rotunditatea casta a genunchiului, eu recunosc in tine efebul de altadata. Doar ochii isi mai pastreaza intunecimea copilareasca." Ce atmosfera sufleteasca invaluie aceste fraze ?

- (zambind) Vorbele tale desteapta imagini in miscare. Fie ca portretul pe care mi-l faci are in sine ceva dinamic, fie ca nu te pot inchipui spunand sau gandind aceasta fara atitudinea patetica, cred ca exemplul tau are efect dramatic.

- Fireste. Prezentul este timpul actualului, adica al actului. Si cu actul incepe drama. Dar asculta alt exemplu: "A fost atunci o mare neintelegere. Am plecat cu indoiala ca nu ti-am spus tot si cu credinta ca n-ai raspuns decat pe jumatate. Multa vreme am crezut ca fusesem inselati de vorbe si-am asteptat lamurirea. Dar tu n-ai mai vorbit, sufletele au adormit si toate s-au uitat". Ce impresie iti fac aceste cuvinte ?

- Au ceva informativ si inexorabil totodata.

- Cum iti explici asta ?

- Stiu eu ? poate fiindca perfectul este timpul actiunilor desavarsite, eliminate din suflet, ridicate la impersonalitatea realitatilor obiective. De aici caracterul de cunoastere al verbelor si sentimentul de nereversibilitate al evenimentelor.

- Asa este. Asculta acum: "Staturam cateva clipe fara sa ne privim, fixand intre noi un punct pe pamant. Apoi be stranseram mana cu solemnitate. De trei ori, dupa despartire, intoarseram capul indarat si de trei ori il indepartaram rusinati de a ne fi surprins in acelasi gest. Lumea, trasaturile, strazile se gramadira apoi intre noi si te evocai zadarnic pe locul unde disparusi." Spune-mi si impresia pe care ti-o fac aceste fraze.

- (trista) Percep mai cu seama actiuni. Cum insa aceste miscari nu sunt prezente , ci numai evocate subiectiv, gandesc ca exemplul tau are o atmosfera epica. Totusi le-am ascultat nu fara o oarecare tristeta.

- Tristetea e a fondului. Adevarul te-a intristat, si asta ma maguleste. Nota fundamentala este insa dinamica. Fiindca in perfectul simplu actiunea, desi subiectiva, nu este inca recenta, lucrurile iau o infatisare de semi-actualitate istorica. Dar sa trec mai departe: " Noi nu stiam atunci ca ceea ce era mai durabil era tocmai amintirea lucrurilor dorite. Eram plini de nerabdarea de a iesi din noi insine si de a realiza in afara asa cum ne visam inauntru. Piedica pusa de-a curmezisul actiunii noastre ni se parea o calamitate si nu era decat un prilej de prelungire a gandului curat. Tu mai mult ca oricare alta erai dornica de realitate si dadeai aiurea ce visai cu mine, impartasindu-mi cu inconstienta cruzime cate din cele gandite pentru tine si cu tine se infaptuiau fara mine. Dar era dat sa nu ramana decat visurile." Spune-mi si aici parerea.

- (miscata, tace)

- Ochii tai uzi vorbesc in locu-ti. Imperfectul este timpul melancoliei. Stii de ce ?

- (tace)

- Fiindca este timpul nedesavarsirii, al lucrurilor care, desi trecute, sunt inca legate in sufletul nostru prin imperfectiunea lor, al trecutului creat continuu in suflet, al vietii in eterna devenire. De cate ori spiritul meu simtea oboseala prezentului sau inconvenienta bucuriei, n-aveam decat sa-mi pun gandurile la imperfect pentru ca apa mintii, involburata in prezent, sa-si reia cursul melancolic al meditatiei. Asculta mai departe: "Totul nu va fi fost o inutilitate. Vom reinvia in suflet momentele moarte, le vom face sa traiasca in mijlocul nostru si ne vom bucura astfel de ele ca de o realitate mai pura si mai temeinica, fiindca fi mereu prezenta - in noi." Vezi cata reculegere aduce in cugetate viitorul. El este timpul energiei, al entuziasmului si al renasterii. Prin el gandul…,dar ce sa mai continui mai departe. Vad efectul pe obrazul tau!

- (inviorata, zambeste)



( George Calinescu - Viata literara, III, 68-70 11, text reluat in Jurnalul literar, I, 24 din 11 iunie 1939, p.4.)

Fraternitate

Tazio Nuvolari, automobilist italian şi unul dintre cei mai importanţi piloţi de curse între anii 1930-1940, era un om îndrăgostit foc de maşina lui. Odată se plimba pe străzile Milanoului când un copil aruncă cu o piatră care lovi caroseria elegantei sale maşini. Tazio opri îndată, se adresă copilului şi, certându-l, îl întrebă:

-«De ce, naiba, ai făcut-o?»

Copilul îl luă de mână şi, plângând, îi răspunse:

-«Domnule, am încercat să opresc multe maşini dar niciuna nu a oprit. Am căutat să atrag atenţia oamenilor, dar fiecare îşi vedea de treaba lui. Am nevoie de ajutor, pentru că fratele meu a căzut din căruţ şi nu pot să-l ridic. De aceea am aruncat cu piatra în maşina dumneavoastră, pentru că ştiam că veţi opri ca să mă bateţi.»

Nuvolari îl îmbrăţişă pe copil şi se duse până la locul unde se afla fratele, îl ajută să se ridice din nou în scaunul său cu rotile, întrucât era paralitic, şi-i luă pe amândoi la cină.


Două atitudini: oamenii care „îşi vedea fiecare de treaba lui” neştiind despre durerea şi nevoia aproapelui şi micuţul care „ştiam că veţi opri ca să mă bateţi”. Nu-l interesează că va fi bătut de vreme ce fratele său va fi ajutat.

A ajuta, atunci când nu costă, este uşor. A ajuta cu preţul propriului sacrificiu şi al propriei dureri este eroic.

În care dintre aceste două atitudini mă recunosc pe mine însumi?

Caritate fina

Ziua se revarsă friguroasă. Felipe se refugie într-un bar pe care-l vizitează zilnic şi ceru o cafea cu puţin lapte. Lângă dânsul se află o bătrână care tocmai a cerut o cafea cu lapte şi pâine prăjită.

Omul o analiză pe eventuala sa tovarăşă. Haine de joasă calitate, papuci nepotriviţi pentru frigurile acelea şi un chip şters cu o atitudine resemnată.

Felipe verifică dacă vecina lui savurează din plin micul dejun.

-«Barman, cât îţi datorez?»

-«Un euro nouăzeci, doamnă.»

Femeia căută în buzunarul său ponosit şi o lacrimă tristă, întunecată de ruşine, începu să-i apară de sub pleoapele sale.

-«Doamnă, v-a căzut moneda aceasta de doi euro – îi spuse Felipe – în timp ce-i oferi banii.» (Agustín Mañero)


A face binele căutând aplauzele este o modalitate bună de a-l degrada. „Să nu ştie stânga ta ceea ce face dreapta” (Mt 6,3).

Ideal ar fi ca nici beneficiarul să nu ştie cine este binefăcătorul. În felul acesta va trebui să-i mulţumească doar lui Dumnezeu pentru beneficiu şi nu s-ar simţi îndatorat faţă de nimeni.

Caritate virtuala

Un preot îl întreabă la catehism pe unul din micuţi:

-«Ia să vedem, Javi, dacă ai avea cinci portocale şi ai vedea pe un alt copil că-i este foame, i le-ai da?»

-«Da, domnule» – răspunse copilul imediat.

-«Şi dacă ai avea cinci prăjituri, la fel, i le-ai da?»

-«Da, desigur.»

-«Şi dacă ai avea un sandviş cu şuncă, i l-ai da?»

-«Nu, în nici un caz.»

-«Portocalele da, prăjiturile de asemenea, dar de ce sandvişul nu?»

-«Pentru că sandvişul îl am.»


Noi, creştinii uneori suntem dispuşi să dăm din ceea ce nu avem, însă de ceea ce avem nu vrem să ne despărţim.

Desprinderea de ceea ce nu ai este ieftină şi uşoară. Ceea ce recurge la buzunar este mai costisitor.

Franchete

Einstein se întâlni la o petrecere cu Charlot şi îi spuse:

-«Ceea ce admir la dumneavoastră este faptul că arta dumneavoastră este universală, toată lumea o înţelege.»

Charlot îi răspunse:

-«A dumneavoastră este mult mai demnă de elogii: toată lumea o admiră şi, practic, nimeni nu o înţelege.»


A recunoaşte şi a se bucura de reuşitele celorlalţi este semnul unei carităţi rafinate. A recunoaşte meritele celorlalţi, chiar dacă nu le înţelegem, este rodul unei inimi nobile.

Invidia ne face să reducem ba chiar să negăm valoarea celor care ne înconjoară. Aceasta denotă o inimă rahitică.

Recunosc, admir şi mă bucur de succesele celorlalţi tovarăşi ai mei?

Prea precaut

Un copil de vreo opt ani se afla pe stradă alături de un câine. Fiecărui trecător care trecea prin preajmă îi spunea rugător:

-«Vă rog, mângâiaţi câinele. »

Oamenii nu-l luau în seamă şi nici măcar nu se opreau. Până când un domn amabil se opri şi, mângâind câinele, îi spuse:

-«Văd că eşti un băiat bun şi ţii mult la căţelul tău. »

-«Nu este al meu» – răspunse copilul. «Voiam doar să aflu dacă muşcă. »


Un lucru este caritatea şi altul, total diferit, naivitatea. Uneori se confundă. În vremurile de faţă este important să ştim a le deosebi.

Prea multă lume face astăzi din cerşeală o profesie: s-au obişnuit să trăiască de azi pe mâine din pomană.

Cred că înseamnă caritate a analiza fiecare caz, pentru a vedea ce este mai potrivit pentru cel care cere.

Cocosul increzut

Un cocoş pretenţios, în fiecare dimineaţă, la deşteptare, îşi umfla pieptul şi-şi lansa în văzduh cântările sale. Întotdeauna, la puţin timp după ce cânta, ieşea soarele.

Era convins că soarele răsărea deoarece cânta el. Aceasta îl făcea să se simtă orgolios de puterea sa: ce ar fi de lumea aceasta dacă el nu ar cânta!

Într-o noapte dormi peste măsură. Când se trezi, soarele deja strălucea pe firmament. Bietul cocoş încrezut căzu într-o depresie teribilă.


De câte ori, asemenea cocoşului, ne credem indispensabili! Cineva a spus că cimitirele sunt pline de oameni care se credeau indispensabili. Au murit iar lumea nu s-a sfârşit şi soarele continuă să răsară în fiecare dimineaţă, chiar dacă nu ar mai exista vreun cocoş care să cânte.

Este adevărat că de împlinirea fidelă a datoriei noastre zilnice depind multe lucruri mari, în primul rând pentru noi înşine. Însă nimeni dintre noi nu este buricul pământului. Cel care se crede astfel, în loc de a face bine, mereu incomodează.

Stiinta sau ignoranta

Scipion Maffei a fost un inovator al teatrului italian din secolul al XVIII-lea. În acelaşi timp, era un om încrezut, mândru, vanitos care simţea un dispreţ total faţă de ceilalţi semeni.

Odată se adresă unei doamne de la Curte şi, orgolios, îi spuse:

-«Doamnă, cât aţi da să ştiţi ceea ce ştiu eu?»

La care doamna îi răspunse cu promptitudine:

-«Într-adevăr nu ştiu. Însă aş da dublul ca să ştiu ceea ce ignoraţi.»


Cel care ştie puţin, dar ştie că ştie puţin, deja ştie un lucru dintre cele mai importante care se pot şti. Cel care ştie mult şi crede că ştie totul nu încetează de a fi un ignorant periculos.

Umilinţa ne determină să recunoaştem limitarea noastră şi ignoranţa noastră. Oricât de mult ar şti cineva, mult mai mult este ceea ce nu cunoaşte.

Intelepciune si umilinta

Odată am auzit povestindu-se această întâmplare despre Don Marcelino Menéndez Pelayo:

Fiind director al Bibliotecii Naţionale, un vizitator îl întrebă un anumit lucru. Don Marcelino, cu toată simplitatea, îi spuse că nu ştia. Celălalt, impertinent, îi replică:

-«Păi trebuia să o ştiţi, pentru că pentru aceasta sunteţi plătit.»

Don Marcelino, fără să clipească, îi răspunse:

-«Mă plătesc pentru ceea ce ştiu. Dacă m-ar fi plătit pentru ceea ce nu ştiu, s-ar fi dus de râpă Ministerul Afacerilor.»


„Dacă m-ar plăti pentru ceea ce nu ştiu…” Şi o spunea unul dintre oamenii cei mai înţelepţi ai vremii sale. Adevăratul înţelept obişnuieşte să fie umil. Doar ignorantul crede că le ştie pe toate. Mândria este proporţională cu lipsa de cunoaştere.

Pe lângă aceasta, mândria te orbeşte, adică nu te lasă să vezi. Mândrul este incapabil de a depăşi ignoranţa în care se află deoarece, pentru a învăţa, este nevoie de a fi convins, într-adevăr, că mai rămân încă multe lucruri de cunoscut.

Idolul cazut

Un muncitor care mersese la munte dădu la un moment dat peste un păun. După mai multe încercări reuşi să-l prindă. Satisfăcut şi mândru, îl duse acasă şi neavând un loc mai potrivit unde să-l pună, hotărî să-l lase în ogradă, laolaltă cu găinile.

Găinile, văzând penajul şi coloritul păunului rămaseră înmărmurite. Îl priveau ca pe o fiinţă venită de pe o altă planetă. Aproape că îl considerau o fiinţă divină.

Recent sositul se „umfla în pene” cu înfumurare printre îndepărtatele sale rubedenii.

Sosi momentul „raţiei”. Muncitorul aruncă la păsări grăunţe şi buruiană. Acea minunăţie de pasăre, flămândă, se aruncă asupra mâncării ca oricare altă găină.

Scena la care asistaseră le dezamăgi pe găini: acea minunăţie de pasăre, avea nevoie să-şi umple guşa la fel ca ele; asemenea lor, era dependentă de hrană.

Admiraţia se transformă în decepţie şi dispreţ. Se luară la ciupit cu păunul şi-i smulseră penele.

Iar cel care, cu puţin timp mai devreme stârnea admiraţie, acum, fără pene şi decolorat, stârnea milă şi arăta ridicol.


Atunci când aplauzele ne gâdilă auzul, este bine să ne amintim de greşelile şi mizeriile noastre. Aceasta ne ajută să evităm leşinul.

Nu suntem ceea ce părem a fi. Suntem ceea ce suntem înaintea lui Dumnezeu. Viziunea Domnului este adevărata viziune.

Mandria demascatoare

Un om de ştiinţă descoperi arta de a crea copii ale lui însuşi atât de perfect încât era imposibil să distingi originalul de reproducere. Într-o zi află că Îngerul Morţii îl căuta şi creă douăsprezece copii pentru a-l păcăli atunci când va sosi.

Îngerul nu ştia cum să afle care din cele treisprezece exemplare care se aflau în faţa lui era omul de ştiinţă. Îi lăsă pe toţi în pace şi se întoarse în cer. Dar nu pentru mult timp. Întrucât era expert în natura omenească, se gândi să-i întindă o cursă. Reveni şi-i spuse:

-«Dumneavoastră trebuie să fiţi un om de geniu, domnule, ca să puteţi reuşi nişte reproduceri atât de perfecte ale dumneavoastră înşivă. Am descoperit, însă, că lucrarea dumneavoastră are un defect, un singur şi minuscul defect.»

Omul de ştiinţă făcu un pas înainte şi strigă:

-«Imposibil! Unde se află acest defect?»

-«Chiar aici» – răspunse îngerul, în timp ce-l luă pe omul de ştiinţă de printre reproducerile sale şi-l duse cu sine.


„Singurul lucru necesar pentru a scoate la iveală ‘ego-ul’ este un cuvânt de laudă sau de critică.”

Omul de ştiinţă nu admitea ca opera lui să aibă vreo greşeală. Mândria i-a fost spre pieire.

Care este reacţia mea în faţa măgulirii şi a criticii? Cel care face lucrurile pentru Dumnezeu şi faţă de Dumnezeu, dă puţină importanţă părerilor omeneşti. Cel care nu-l are pe Dumnezeu obişnuieşte să danseze după cum i se cântă. Câţi nu gândesc şi simt în particular într-un fel iar în public se arată altfel!

Umbra gigantica

Un copil dintr-un sătuc grecesc trebuia să meargă la şcoala dintr-un sat învecinat, situată la o oră de mers pe jos. Mama sa îl însoţi în prima zi de şcoală. Ca să ajungă la timp au plecat de acasă dis de dimineaţă. Când de-abia parcurseseră 300 de metri, copilul uită de scopul acelei deplasări şi rămase surprins de propria sa umbră care făcea ca el să pară un gigant de vreo 30 de metri. Mama se opri şi, privindu-l direct în ochi, îl sfătui:

-«Nu-ţi admira umbra la răsărit, fiule… Priveşte-o doar la amiază.»


Când orgoliul sau mândria îl domină pe cineva, acesta nu se mândreşte pentru ceea ce este, ci pentru umbra lui: imaginea pe care el şi-o proiectează despre sine însuşi.

La amiază, atunci când soarele bate mai drept, umbra se reduce la mărimea ei normală. Orice circumstanţă care ne afectează este de ajuns pentru a ne pune la punct.

De aceea, este foarte util faptul de a reflecta asupra comportamentului nostru în faţa greutăţilor vieţii. Aceasta ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine.

Vederea dubla

Un tată îi spuse fiului său, care suferea de vedere dublă:

-«Fiule, tu vezi două lucruri în loc de unul.»

-«Dar, cum poate fi astfel» – răspunse băiatul – «pentru că dacă ar fi aşa, atunci aş vedea patru luni în loc de două. »


Toţi suntem expuşi acestui risc: a crede că realitatea este tocmai ceea ce credem. Băiatul întotdeauna a văzut două luni şi credea că aceasta este realitatea.

Iar când cineva crede că realitatea este ceea ce el crede, nici măcar nu se gândeşte la posibilitatea că el ar greşi. E nevoie de o atitudine de umilinţă în viaţă pentru a nu ţine morţiş la propriile convingeri.

Emil Cioran si altele despre viata

Cine prefera placerile costisitoare in dauna celor gratuite sau foarte ieftine, trebuie, de cele mai multe ori, sa plateasca pentru aceasta alegere cu o cantitate mai mare de munca. Filosoful roman Emil Cioran explica insa de ce munca tampeste.

"Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.

Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor,intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.

Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara -, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara." Emil Cioran

Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubitea, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi.

Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala.

In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere... daca si-au sacrificat emotiile, receptivitatea si sensibilitatea... viata la modul simtit, simturi cu care sa te cutremure unduirea unui lan de secara. E de preferat lanul de secara intr-un amurg de zi de vara decat sa cersesti unei sticle de whiskey sa te faca sa simti ceva...

Validation

A la Bruno Medicina

Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur de abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina.

Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri.

Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina.

Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste…

Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber.

*******************************

Fara indoiala, cea mai mare parte a cititorilor cunoaste aceasta povestioara facuta celebra de Anthony de Mello, si foarte mult folosita in cartile de self help, traning-uri, speech-uri motivationale s.a.m.d. Si eu am folosit-o intr-un articol, acum mult timp.

Totusi, ceea ce este mai putin cunoscut este efectul pe care intamplarea aceasta l-a avut asupra celorlalti locuitori ai curtii.

Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa devina vulturi.

Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat. “Conditia de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante”, substineau niste gaini-profete, “schimbati credintele, si cerul va fi al vostru”.

Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen “Cum sa devii un vultur in 30 de zile”, “Vulturocibernetica”, “Analiza vulturactionala”, “Minunile zborului”, “Declanseaza vulturul din tine” samd.

Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de Programare Gainolingvistica) si cursuri audio si video, unde se invata cum sa vizualaizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti sunetele celorlalte pasari (sa te pui in rapport), cum sa percepi senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite).

Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma), care depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite spre a deveni vultur. Aparusera si niste tehnici, cum ar fi Echilibrul Gainoemotional si CFT (chicken freedom technique), care te invatau ce se intampla daca apesi pe niste puncte de pe cap si piept spunand “Iubesc si respect aripile mele”, si anume ca iti va trece frica de inaltime (principalul obstacol in drumul de dezvoltare spre conditia de vultur).

O gaina mai intreprinzatoare decat celelalte puse la cale un sistem de multilevel marketing care consta intr-un complex sistem de puncte care se obtineau vanzand cursuri si seminarii celorlate gaini, argumentand ca ridicarea in ierarhia sistemului era metoda cea mai sigura pentru a se apropria de starea de vultur.

Cine frecventa un numar suficient de cursuri putea sa devina “gainocoach certificat”, si ii ajuta pe ceilalti sa mearga mai rapind pe drumul dezvoltarii.

Nu e nevoie sa spun ca atunci cand cineva, in lipsa totala a unor rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat - din partea celor mai exaltati si convinsi - ca este stapanit de credinte limintante si blocat de gandul negativ.

Mai ales, i se repeta in continuu: “Aminteste-ti de fostul nostru tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune angajament si credinta, si o sa reusesti si tu.”

*******************************

Chiar daca, asa cum am zis, am folosit-o si eu, povestioara aia m-a enervat in permanenta pentru ca presupune ca un vultur e mai bun decat o gaina si face o confruntare stupida intre doua fiinte cu potentialitati, talente si forte diferite.

Si aici nu este vorba de a lua apararea cui are mai putine talente sau cui este mai slab, ci de a ma impotrivi unui intreg sistemul social conceput sa produca nemultumirea permenenta, lipsa de satisfactie propunand modele imposibil de egalat si industria adiacenta care iti vinde “solutii” in timp ce alergi dupa aceste modele imposibile.

E acelasi mecanism prin care ti se arata cel care a castigat un miliard la loto, si te convinge ca o sa ti se intample la fel.

E acelasi mecanism prin care ti se arata o supervedeta, si ti se spune ca daca cumperi setul de machiaj (parfum/rochie/cercei…) o sa fii ca ea.

E mecanismul prin care o societate care are din ce in ce mai mult devine din ce in ce mai nesatisfacuta si nemultumita.

Eu, sincer, cred ca un vultur este un vultur, si o gaina o gaina.

Si cred ca pot exista vulturi prosti si gaini superbe, si ca o confruntare este asolut fara sens.

Si cred ca fiecare ar trebui sa isi exploateze potentialul fara sa se confrunte cu altcineva in afara de sine, mai ales cu modele impuse de cineva care are ca singurul scop sa iti vinda “solutiile” lui.

Bineinteles, eu primul cred - si toata activitatea mea se bazeaza pe asta - ca fiecare dintre noi are potentialitati fantastice, si nu pierd ocazia de a reaminti credinta asta si de a ajuta lumea - pe cat pot - sa intre in contact cu aceste potentialitati.

Eu primul predau si aplic tehnicile psihologice care imbunatatesc performanta si ajuta in dezvoltara personala.

Dar cand vad lumea care se chinuie sa se conformeze la niste modele imposibile, urmand sfaturile vanzatorilor de “american dream” (de multe ori mai confuzi decat discipolii), ma gandesc ca poate trebuie cineva care sa atraga atentia.

Si sa aminteasca ca fiecare dintre noi e unic, ca fiecare dintre noi are atatea talente si posibilitati incat, daca si le-ar exploata nu i-ar mai ramane timp pentru a invidia pe altcineva.

Nu urma modele, fii tu un model!

*******************************

Ultimele stiri din cotet imi confirma ca niste gaini s-au imbogatit, altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si altele asteapta venirea Marelui Gaina care ii va scoate din conditia lor.

Din cate am aflat, nimeni dintre ei nu s-a mai ridicat de la pamant mai mult decat niste zeci de centrimetri…

© Bruno Medicina

www.leadercommunications.com
www.firewalking.ro
www.bruno.ws

Esti binevenit la castronelul meu oricand

Un om si cainele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira imprejurimile, cand deodata isi dadu seama ca nu mai este pe pamant, ci in lumea celor drepti. Isi aduse aminte cum a murit si ca prietenul sau necuvantator murise de cativa ani. Se mira si merse mai departe, gandindu-se unde duce drumul pe care mergea. Dupa putin timp, ajunsera la o stanca alba si inalta ce se intindea pe o parte a drumului. Parea ca este facuta dintr-o marmurafoarte fina. La capatul unui deal, stanca era impartita in doua de un arc care stralucea in lumina apusului. Cand ajunse in fata arcului, vazu o poarta imensa, iar strada pe care mergea vazu ca este facuta din aur. Omul de indrepta spre poarta si in timp ce se apropia vazu un om care statea la un birou in fata intrarii. Cand ajunse destul de aproape ii striga omului
"Scuzati-ma, unde ma aflu?"
"Acesta este Raiul, domnule" raspunse omul de la birou.
"Wow! Imi puteti da si mie niste apa, va rog?"
"Bineinteles. Intrati va rog, si o sa va aduca cineva apa imediat." Omul de la poarta gesticula si poarta se deschise.
"Prietenul meu poata sa intre si el?" intreba calatorul si arata spre cainele sau.
"Imi pare rau dle, nu aveti voie cu animale." Calatorul se gandi o clipa si apoi se intoarse si isi continua drumul pe care mergea impreuna cu cainele sau. Dupa o buna bucata de vreme si dupa ce strabatu o distanta considerabila, ajunse la un drum noroios care ducea spre o ferma, poarta fermei aratnad ca si cum nu ar fi fost niciodata inchisa. Nu erau garduri si cand se apropie vazu inauntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
"Scuza-ti-ma, aveti putina apa?" intreba calatorul.
"Da sigur, este o pompa chiar aici, intrati va rog."
"Dar prietenul meu, poate intra?"
"Cred ca este un castron langa pompa." Calatorul intra impreuna cu cainele sau si gasi o pompa veche de mana cu un castron langa ea. O umplu, bau pana se satura si apoi o dadu cainelui sau. Dupa aceea, calatorul se indrepta catre omul care citea in continuare o carte langa copac si il intreba
"Cum se numeste acest loc?"
"Acesta este Raiul", raspunse omul.
"Hmm, este destul de ciudat, omul de mai inainte mi-a spus de asemenea ca acela este Raiul."
"Ahh, locul acela cu poatra de sidef si drumul pavat cu aur? Acela este Iadul."
"Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele dvs?"
"Nuu, ne bucuram ca ei departajeaza oamenii, cei buni de cei care si-ar lasa cel mai bun prieten un urma."

Deeeeeeeci.... Cateodata ne intrebam de ce prietenii nostri ne trimit glume fara sa scrie un cuvant. Poate acest lucru va explica. Cand esti foarte ocupat dar tot vrei sa tii legatura, ce faci? Trimiti o gluma. Cand nu ai nimic de spus, dar tot vrei sa mentii contactul ce faci? Trimiti o gluma. Cand ai ceva de spus, dar nu stii cum, sau nu stii ce, trimit o gluma. De asemenea, ca sa stii ca esti important, ca ti se duce dorul, ca esti inca iubit si indragit, ghici ce primesti? O gluma. Deci, data viitoare cand primesti o gluma, sa nu ai impresia ca ai primit inca o gluma forwardata, ci ca cineva s-a gandit la tine azi si ca prietenul tau de la capatul celalalt al calculatorului a vrut sa iti daruiasca un zambet.

Esti binevenit la castronelul meu oricand. :)