© S.N. Lazarev - Educația Parinților
Seria Omul Viitorului 2
Iubirea Divină dă naştere energiei
primare. La început această energie dă naştere timpului, apoi acest timp, care
este la început cumulat, se desfăşoară în verigi consecutive, în etape
temporare. Apoi, scăzând nivelul energiei, aceasta se transformă în
spiritualitate iar apoi în materialism. Acesta este stadiul final de
desfăşurare al energiei primare iniţiale.
Concepţia materialistă corespunde doar
celui mai redus nivel de energie interioară a omului. Gândirea, care are
legătură cu corpul este limitată, multe adevăruri îi sunt inaccesibile — pur şi
simplu nu există energia necesară în această privinţă.
Însă dacă omul este bolnav, dacă
traversează diverse pierderi şi întâmplări nefericite, gândirea acestuia se
detaşează de corp, devine mai puţin ataşată de acesta. Atunci omului îi devin
accesibile noţiuni mai superioare, devenind capabil astfel să înţeleagă lumea
în profunzime. De aceea toate religiile se bazează pe noţiunea de sacrificiu,
relatează despre necesitatea acceptării loviturilor din partea destinului,
despre abţinere şi renunţarea la ataşamente.
Practica renunţării absolute la sfera
materială şi la cea spirituală, a apărut în India Veche cu mii de ani în urmă
şi a permis accesul la marile taine ale existenţei, venite dintr-un plan
superior. însă renunţarea, care permite accesul către planurile subtile, este
doar o primă etapă în cunoaşterea lumii. Conştientizarea existenţei unui singur
Creator unic şi năzuinţa către Acesta, este mai importantă decât toate
tehnicile, această conştientizare reprezentând baza transformării omului în
viitor.
Pentru omul al cărui suflet nu este
suficient evoluat, fericirea materială este esenţială, chiar daca acesta
admite existenţa unor realităţi spirituale şi mistice. Religia apare doar în
momentul în care acesta înţelege că lumea invizibilă, spirituală poate fi mai
puternică decât cea materială. Modul de gândire neevoluat este plat, în acest
caz evoluţia fiind percepută doar într-un singur sens, am putea spune linear.
Sco- pul este vizualizat, omul se îndreaptă către acesta, însă dacă se întoarce
înapoi va pierde tot ceea ce a realizat până în acel moment. In acesta viziune,
toate lucrurile, se clasifică ca fiind bune sau rele. Tot ceea ce pare a fi
plăcut şi folositor este bun, iar ceea ce poate dăuna, este rău.
In afara modelului plat, liniar de
gândire, omul care se află într-un stadiu mai înalt de evoluţie este capabil să
folosească un model de gândire mai complicat, spaţial, tridimensional. In
spaţiul tridimensional evoluţia se desfăşoară în spirală. Conştiinţa
bidimensională consideră că acest mod de evoluţie este total absurd: la început
evoluţia se produce într-o anumită direcţie, apoi se întoarce în sens invers.
Faptul ca pro- cesul se desfăşoară la un nivel mai înalt, că întoarcerea are
loc într-o altă direcţie lineară, este greu de înţeles pentru modul de gândire
primitiv.
Alături de modelul spiralei se poate
folosi modelul pulsativ, în care două procese contradictorii coexistă în
acelaşi moment şi se interferează reciproc. Acesta este ritmul Universului,
unde două contradicţii se luptă interferându-se reciproc. Rezultatul acestei
lupte este acumularea de iubire, care permite unificarea acestor contradicţii
şi sentimentul unităţii acestora. Inima noastră bate în acest ritm, de aceea
este percepută de către noi ca organul iubirii.
Care sunt caracteristicile modului de
gândire plat, linear? înainte de toate, în acest caz nu este posibilă
conştientizarea concomitentă a două contadicţii: mişcarea se produce doar
într-o singură direcţie - fie înainte, fie înapoi, fiecare situaţie fiind
apreciată ca fiind bună sau rea. Acest mod de gândire a reuşit să înţeleagă
doar pe jumătate adevărurile creştinismului.
Să luăm două exemple. Primul: Cristos
răstoarnă masele safarilor şi-i goneşte cu biciul din hram. Este o acţiune
destul de severă cu atât mai mult cu cât aceşti oameni nu încălcau nici codul
penal, nici pe cel civil. — primiseră aprobarea şi faceau comerţ. Al doilea
exemplu: Cristos a spus că daca cineva ne loveşte pe un obraz trebuie să-l
întoarcem şi pe celălalt, şi că nu trebuie să iubim doar prietenii, ci şi
duşmanii.
Cel care prezintă un mod de gândire
linear chibzuieşte profund ce mod de comportament să folosească în acţiunile
sale. Trebuie să-i pedepsească sau să-i ierte pe cei care se comportă incorect?
Şi pentru că numele lui Cristos în conştiinţa socială este legat de ideea de
iertare şi iubire, concluzia primează în favoarea variantei secunde: omul se
străduieşte sa uite primul scenariu obscur şi alege ca mod de acţiune pe al
doilea. Şi astfel, alege iertarea duşmanilor, neîmpotrivirea în faţa răului şi
sacrificiul.
Odată cu trecerea timpului omul
observă că iertarea conduce treptat către depravarea criminalului, ca păcatul
nepedepsit ucide sufletul, că generozitatea şi grija permanentă pentru leneş îl
transformă într-un netrebnic. Omul observă ca iertarea netrebnicului lipsit de
moralitate, îi dăunează sufletului mai mult decât pedeapsa. Atunci trage o concluzie
legitimă la prima vedere: este imposibil să îndeplinim poruncile lui Cristos.
Bine, ne vom strădui să îndeplinim cel puţin o parte. Insă seminţele îndoielii
apărute în suflet se vor dezvolta mai devreme sau mai târziu şi vor umbri acele
lucruri importante scrise în Evanghelie. Trebuie să tindem către un ţel
inaccesibil? Trebuie să respectăm poruncile care nu pot fi înfăptuite? Putem
crede în iluzii, construind castele pe nisip?
în creştinism există totuşi ceva - se gândeşte omul - cu
toate că respectarea poruncilor lui Cristos nu este un lucru greu, ci absolut
imposibil. El spune: „Iubiţi-vă duşmanii!” şi imediat: „Nu daţi sfinţii
câinilor şi nu aruncaţi perle porcilor!’’ Cine sunt porcii şi câinii? Sunt oamenii
care nu doresc să evolueze spiritual. Deci cei săraci, care nu au bani pot fi
ajutaţi, dar nu şi cei săraci cu duhul? Insă nu-i aşa că spiritul este mai
important decât corpul şi el trebuie ajutat în primul rând! Omul acceptă totuşi
idea iertării în mod subconştient, pentru că simte că are o semnificaţie
superioară.
De curând o femeie mi-a adresat o
rugăminte:
—
Spuneţi-mi,
vă rog, dacă am dreptate. Am creat o rugăciune şi consider că această rugăciune
îmi va ajuta sufletul şi sufletele celor pe care-i voi învăţa să se roage în
mod asemănător.
A început astfel să-şi citească
rugăciunea:
-
Doamne,
îi iert pe toţi cei care m-au jignit. îmi iert tatăl şi-l accept aşa cum este.
îmi iert destinul şi-l accept aşa cum se prezintă.
-
Şi
dumneavoastră credeţi ca acesta rugăciune vă va fi de folos? - zâmbesc eu.
Ha răspunde zâmbindu-mi:
-
Dar
chiar dumneavoastră afirmaţi în mod permanent că iertarea vindecă.
-
Vindecă
- am aprobat eu, - în cazul în care cunoaşteţi cauza pentru care iertaţi. Vă
voi pune o întrebare; Ce reprezintă iertarea şi din ce cauză iertaţi?
S-a gândit puţin şi a întrebat
confuza:
-
Dar
în realitate, ce reprezintă iertarea?
-
Bine
- am spus eu, - va voi explica. Noi iertăm pentru a păstra sentimentul iubirii
De aceea iertarea reprezintă în primul rând păstra' rea sentimentului de iubire
în suflet. In al doilea rând: iertarea reprezintă recunoaşterea voinţei Divine
în tot ceea ce se întâmplă. Orice compătimire, insultă sau ura îndreptate către
persoana care ne-a jignit, este adresată lui Dumnezeu. De aceea neiertarea unei
persoane şi regretul pentru trecut reprezintă o blasfemie. Iertarea reprezintă
acceptarea evenimentelor şi recunoaşterea voinţei Divine în tot ceea ce se
întâmplă în jurul nostru. Deci - recunoaşterea faptului că orice eveniment din
viaţa noastră ne îndeamnă către iubire şi către Dumnezeu.
In al treile rând: iertarea reprezintă
recunoaşterea faptului ca noi înşine prin starea noastră profundă am provocat
pe cealaltă persoană. Avariţia interioară şi lăcomia generează furtul,
condamnarea şi rrâ- darea. Dispreţul atrage bătaia iar gelozia înşelarea.
Supărarea atrage umilirea. Pierderea sentimentului iubirii din suflet generează
o explozie de agresivitate care atrage nenorociri şi neplăceri: o persoană
necunoscută te poate lovi sau jigni, dar se poate deasemenea produce un
accident de maşină. In acest fel iertarea reprezintă recunoaşterea propriei
imperfecţiuni, a insuficienţei iubirii din suflet şl deci dorinţa de a
transforma
propria persoană, propriul caracter şi de a educa sufletul.
În al patrulea rând: iertarea
reprezintă deasemenea un ajutor pentru cel care a săvârşit greşeala. Noi ne
iubim copiii, nu-i condamnăm si nici nu-i dispreţuim, însă acest lucru nu
înseamnă că nu trebuie să-i pedepsim. Educarea presupune iubire iar iubirea
unifica mereu două contradicţii, deci emoţiile pozitive şi cele negative.
Supunerea, abţinerea, autocontrolul, sacrificiul -toate acestea generează cel
mai adesea emoţii negative. în lipsa acestora însă, emoţiile pozitive nu pot
exista. De aceea iertarea unei persoane presupune renunţarea la ură, condamnare
şi insulte, păstrarea sentimentului de iubire pentru persoana respectivă şi
ajutorarea acesteia să evolueze, să resimtă iubirea şi să-şi purifice sufletul.
De exemplu pentru criminalul care
persistă să-şi urască şi să-şi distrugă sufletul, pedeapsa cu moartea poate însemna
iertare şi ajutor. Dacă omul ucide în mod constant iubirea în suflet acesta
poate fi ajutat doar prin iubire şi masuri aspre. Noi trebuie să înţelegem însă
că ajutorul şi salvarea trebuie îndreptate în primul rând nu către corp şi
conştiinţa ci către iubirea din suflet. Dumnezeu ne iubeşte pe noi toti. El ne
dăruieşte viată, sănătate si moarte si toate acestea educă în interiorul nostru
sentimentul iubirii.
Să ne întoarcem la modul de gândire
plat, linear. Omul care prezintă un asemenea mod de gândire înţelege cu greu
faptul că atunci când Cristos a lovit cu biciul oamenii care faceau comerţ în
hram, şi când ne sfătuieşte să întoarcem şi obrazul drept după ce suntem loviţi pe cel stâng, El săvârşeşte
acţiuni contradictorii doar pe plan exterior. Pentru că şi izgonirea
comercianţilor din hram, şi renunţarea la împotrivire, în momentul când este
condus către moartea
dezonoranta, reprezintă în realitate apărarea şi salvarea
sentimentului de iubire. Cei care, uitând de Dumnezeu, faceau comerţ în hram
distrugându-şi astfel sufletele fără să realizeze faptul că iubirea îi părăseşte pe nesimţite, trebuiau salvaţi neântârziat.
Măsurile aprige împotriva celor care săvârşeau fară de voie sacrilegiu şi
blasfemie aveau drept scop salvarea sufletelor acestora. Deci în acest caz
Cristos a salvat şi a ocrotit iubirea. Şi când era dus către cruce, sarcina
principală era păstrarea sentimentului iubirii, lucru greu de realizat pentru
că din timpuri străvechi ideea de Divinitate era asociată în conştiinţa
oamenilor cu autoritatea şi puterea.
Modul linear de gândire derivă din
modul primitiv de existenţă. In perioada primitivă de evoluţie, omul era
obişnuit să se orienteze după conducător, să-l imite şi să-l urmeze. Dacă
conducătorul are voinţa slaba, dacă este fricos, şi neputincios întreaga
societate va pieri. Zeii păgâni ai oamenilor neevoluaţi erau conducătorii
înşişi. Aceştia erau deştepţi, puternici şi-şi demonstrau permanent puterea şi
forţa.
Subconştientul nostru s-a format în
decursul a sute de milioane de ani şi se transformă foarte lent. In ciuda
sutelor de ani care s-au scurs din timpul perioadei lui Moise, ideilor iudeilor
despre Dumnezeu atestau destul de serios faptul că Dumnezeu este unul singur,
Atotputernic, şi cu înţelepciune absolută. Dacă cineva se denumeşte fiul lui
Dumnezeu, atunci trebuie să-şi demonstreze puterea. Gândirea lineară operează
cu noţiuni precum puterea, forţa, dreptatea. Sunt probleme cu noţiunea de
iubire.
Cei care au început să se denumească
creştini, păstrând acest mod de gândire, au început să interpreteze ceea ce a
spus Cristos din punctul de vedere respectiv. Astfel a apărut atitudinea
dispreţuitoare faţă de bani, lipsa banilor fiind un bine, iar prezenţa acestora
un păcat, un lucru rău. Au început să privească oamenii bogaţi cu dispreţ şi cu
ură ascunsă. Credeau că aceştia erau împotriva lui Dumnezeu, nedorind să
împartă tot ce aveau cu toată lumea. Au hotărât că aceşti oameni sunt împotriva
Iui Cristos. O atitudine asemănătoare se urmăreşte cu uşurinţă în curentul
păgân care poartă numele de socialism. Insă dispreţul este forma inversă a
subordonării, a închinării.
Atitudinea dispreţuitoare faţă de bani
trebuie să se transforme treptat în contrarul acesteia. In Europa, în Evul
Mediu, când creştinismul a început să-şi piardă puterea şi popularitatea, a
apărut ideea aspectului folositor al bogăţiei. In curentul protestant această
tendinţă era clara. Si anume că, cu cât Dumnezeu ne da mai mulţi bani, cu atât
mai mult ne iubește. Rezultă că slujirea lui Dumnezeu reprezintă priceperea de
a produce bani. Trebuia deci ca oamenii să lucreze conştiincios, iar Dumnezeu
să-i recompenseze pentru aceasta.
Ambele puncte de vedere aveau
dreptate, însă absolutizarea uni singur punct dintre acestea a condus la
denaturarea şi pierderea iubirii în ambele situaţii.
Despre ce a vorbit atunci în realitate
Iisus Cristos? Ce a avut în vedere afirmând că nu este posibil să slujim în
acelaşi timp şi Domnului şi banilor? Pentru cel care are un model de gândire
linear, banii reprezintă ceva fie bun, fie rău. Dacă Cristos a afirmat că cel
bogat nu are practic şanse să intre în împărăţia Cerurilor, rezultă deci că
banii sunt ceva rău şi că nu trebuie sa ne subordonăm în faţa acestora. Iar cel
care crede în Dumnezeu nu trebuie să fie atras de câştigul banilor, ci trebuie
să tindă către limitare, având drept ideal sărăcia şi mizeria.
In gândirea tridimensională teza
imposibilităţii subordonării în faţa a doi stăpâni poate semnifica un lucru
absolut diferit. Da, nu putem servi doi stăpâni — mai devreme sau mai târziu,
unul va trebui să fie trădat. Nu putem alerga în acelaşi timp în două sau în
trei direcţii. Care este concluzia? Concluzia este simplă: trebuie să existe
doar un singur stăpân - Creatorul. Iar banii trebuie să fie slugi. Nu trebuie
să ne subordonăm şi nici să depindem de bani. Putem să-i câştigăm, trebuie să-i
dirijăm şi să-i cheltuim înţelept, cu măsură. Dacă banii se multiplică mult şi
încep să se transforme în bunuri imobile, între- prinderi, acest fapt va
consuma multă energie spirituală influenţând în mod negativ sufletul,
pustiindu-1. Deci nu oricine poate avea mulţi bani. Abundenţa banilor,
asemănător, abundenţei hranei şi sexului, poate reprezenta un pericol pentru
sufletul omului. Acel tânăr care s-a apropiat de Cristos întrebându-1: „Ce pot
face pentru a avea viaţă veşnică?”, judecând după toate aparenţele nu a avut o
cantitate mare de iubire în suflet. Respectarea poruncilor şi a vieţii morale,
i-a permis să acumuleze energie care s-a realizat în bogăţie, însă aceasta a
fost cu mult inferioara nivelului de iubire şi unităţii cu Creatorul descrise
de Iisus Cristos.
Lucrul cel mai uimitor este acela că
toată lumea realizează pericolul bogăţiilor materiale şi timp de două mii de
ani se vorbeşte numai despre acest lucru. Dar pericolul bogăţiilor spirituale
este mult mai considerabil decât cel generat de bogăţiile materiale, şi acesta
dease- menea a fost mentionat.
>
Omul bogat spiritual nu va invidia pe
altul din motive financiare, dar va invidia pe cel care este mai capabil, mai
inteligent şi care are un spirit mai puternic. Amintiţi-vă despre ce vorbeau
apostolii atunci când Iisus Cristos nu era împreună cu ei. Se contraziceau care
dintre ei era mai evoluat din punct de vedere spiritual. Şi diavolul l-a
ispitit pe Cristos în primul rând cu bogaţii spirituale, pentru că bogăţiile
materiale provin din cele spirituale. Banii nu pot aduce mereu puterea, dar
puterea poate crea mereu posibilităţi de îmbogăţire.
Condamnarea altei persoane,
sentimentul propriei superiorităţi - toate acestea sunt semne ale dependenţei
de bogăţia spirituală. Iisus a explicat ucenicilor că punctul de vedere
principal din care trebuie să privească lumea, trebuie să fie iubirea. Ea este
simbolul unităţii absolute a Universului. In iubire timpul şi spaţiul sunt
compresate într-un punct, nu există noţiunea de superior şi inferior, deştept
sau prost, în iubire toţi sunt uniţi în Dumnezeu.
Dar pentru a întreţine o asemenea
viziune a lucrurilor, pentru a se ajunge la o asemenea intensitate a iubirii, a
fost necesară traversarea unor chinuri spirituale şi sufleteşti, pentru care
oamenii nu erau încă pregătiţi. De aceea conştiinţa acestora a alunecat către
obişnuitul model de gândire linear. Şi astfel, treptat, viziunea despre lume
dată de Cristos s-a schimbat devenind de nerecunoscut. Discipolii Lui nu au
reuşit să rămână la nivelul cel mai înalt care le-a fost dat de către
Invătător, mulţi dintre aceştia au decăzut Ia un nivel inferior Vechiului
Testament, separând cele două contradicţii în două entităţi absolut diferite.
Şi atunci scopul a devenit nu iubirea şi unitatea cu Dumnezeu, ci raiul, locul
unde omul va beneficia doar de emoţii pozitive. Iar cel care se comportă
incorect va ajunge în infern, unde se va chinui veşnic.
Semnificaţia salvării venită prin Iisus
Cristos a degenerat, încetând a mai fi percepută în sensul că El a venit pentru
a ne învăţa să iubim Creatorul şi să tindem către Acesta, salvarea fiind percepută
acum în sensul că EI a venit pentru a spăla oamenii de toate păcatele prin
intermediul suferinţelor sale. Astfel, procesul chinuitor de învingere a propriei
persoane şi respectarea poruncilor, devin inutile - fiind necesară doar
credinţa în Iisus Cristos.
Acesta tendinţă şi-a făcut apariţia şi
în privatizarea credinţei în Dumnezeu. Când Cristos a vorbit despre faptul că
doar prin intermediul Lui se poate ajunge la Dumnezeu, acest lucru însemna
următoarele: modelul gândirii conform căruia Creatorul se află undeva departe,
semnele după care poate fi recunoscut fiind puterea, conştiinţa şi dreptatea.
Acest model rămâne în trecut. în locul acestuia trebuie să vină un nou model de
gândire, în care intensitatea iubirii, nivelul dăruirii de energie, gradul de
uniune cu Dumnezeu, sunt mult mai înalte. Acesta este un nivel nou de
cunoaştere al Creatorului. Pentru a ne înălţa la un asemena nivel trebuie să-l
imităm pe Cristos şi să învăţăm de la Acesta. Numeroşii discipoli au ales ce
este mai simplu: dacă noi suntem creştini, atunci înseamnă că doar prin
intermediul nostru Creatorul poate fi cunoscut, iar celelalte religii,
deasemenea încercările particulare de al cunoaşte pe Creator, fiind considerate
absurde şi erezie. O eroare atrage după sine altă eroare.
Pentru a înţelege ceea ce a avut în
vedere Iisus Cristos este necesară o transformare profundă, chinuitoare a
fiinţei umane şi cheltuieli imense de energie în vederea formării unui nou
nivel de gândire. Pentru mulţi, acest lucru este posibil doar înaintea morţii
şi în momentul unui avânt de iubire.
Ideea de sacrificiu s-a schimbat
treptat cu ideea de consum. Rugăciunea s-a transformat nu într-un mijloc de
unificare cu Dumnezeu şi de recunoaşterea a iubirii pentru Acesta, ci într-o
permanentă cerere. Asemeni oamenilor păgâni care au început să cerşească bunuri
şi sănătate, transformând creştinismul în magie, folosind Divinitatea pentru
satisfacerea propriei lăcomii. Şi bineînţeles, logica omenească a ieşit
învingătoare determinând Biserica să aibă grijă mai mult de politică, de
economie, de putere şi bani, abătându-se de la sarcina principală şi anume -
salvarea sufletului uman şi grija pentru acesta.
Statul poate coexista cu împărăţia,
care ca şi cum nu este din această lume. Dacă însă această împărăţie vie se
interesează de putere, politică, economie şi dacă poate constitui opoziţie
pentru stat, atunci aceasta se va strădui să înăbuşe această structură. De
aceea creşterea Bisericii împreună cu statul şi în cele din urmă victoria
statului, s-a întâmplat atunci când Biserica a încetat sa mai aibă grijă de
sufletul omului reo- rientându-se către probleme economice şi politice.
Slăbirea religiei a stopat evoluţia
moralităţii şi a culturii. Când vedem un copil în vârsta de un an că este
capabil să-i recunoască pe cei din jur şi modul în care rosteşte cuvinte
separate, ne înduioşăm şi ne bucurăm exclamând: „Ce copil deştept şi
dezvoltat!”. Dacă însă acelaşi nivel de dezvoltare psihică este prezent în
cazul unui adolescent de patrusprezece ani, vom simţi milă şi compasiune nu
doar pentru acesta, dar şi pentru părinţii lui. Civilizaţia contemporană se
aseamănă tot mai mult în ultimele sute de ani acestui adolescent. In urmă cu o
mie - o mie şi cinci sute de ani, era un copil adorabil şi foarte evoluat, iar
acum este un retardat care zâmbeşte şi gângureşte, neînţelegând absolut deloc
situaţia sa catastrofală.
Separând creştinismul în două părţi la
nivelul gândirii, oamenii l-au separat apoi în doua părţi şi la nivel fizic,
jumătatea catolică occidentală, a început să vadă iubirea în aspectul său
material, la nivelul sentimentelor. De aceea este pe deplin normal faptul că pe
primul plan a fost pusă ideea închinării în faţa sursei originare femeieşti.
Jumătatea estică, reprezentată de către religia ortodoxă, a început să vadă
iubirea ca o entitate spirituală, închinându-se în mod activ ideii privitoare
la sursa originară bărbătească. Prin urmare, au început să se intensifice
elementele subordonării, nu atât în faţa sursei Divine pe care Iisus Cristos a
purtat-o cu sine, ci faţă de spiritualitatea acestuia, deci în faţa aspectului
uman, a sursei originare omeneşti.
Este adevărat, trebuie să recunoaştem
meritele ortodoxiei contemporane: traversând perioade de suferinţe şi izgonire
care au început după victoria păgânilor în timpul anului 1917, înregistrând
eşecul tuturor aspectelor spirituale şi morale, a păstrat totuşi potenţialul
său principal, şi într-o oarecare măsură s-a întors către poruncile lui Iisus
Cristos nu doar teoretic, ci şi la nivelul faptelor. Toate acestea pot asigura
cu siguranţă ortodoxiei o noua înflorire, ajutând-o să primească ceea ce
începuse să piardă înainte de Revoluţia din Octombrie.
în acest aspect religia catolică a
înregistrat mai puţin succes. Stabilitatea şi caracterul intangibil timp de
sute de ani, deasemenea bogăţiile imense acumulate au acţionat în această
direcţie. Faptul că în prezent bisericile catolice sunt goale şi încep sa fie
închiriate discotecilor sau pentru alte activităţi distractive, este pe deplin
legitim. Şi toate eforturile lumii catolice de a renaşte moralitatea întâmpină
doar neânţelegere şi împotrivire.
Poporul obişnuindu-se să se închine în
faţa propriilor dorinţe uitând de autocontrol, confundă moralitatea cu
democraţia şi corectitudinea politică. Nimeni nu doreşte să sufere şi să-şi
afecteze instinctele, toată lumea se închină emoţiilor pozitive. Indicatorul
principal de evoluţie al omului, a devenit nu capacitatea de a iubi şi a ierta,
nici măcar spiritualitatea şi capacităţile, ci bogăţiile materiale. Profitul a
depăşit cu mult moralitatea.
Arta, ştiinţa şi economia, s-au
transformat în afaceri. Rezultă foarte mulţi bani atunci când oamenii cumpără
în mod activ producţia. Cum trebuie să fie cumpărătorul pentru ca afacerea să
aibă succes? Acesta trebuie să fie necumpătat cu privire la dorinţele proprii.
Trebuie să renunţe la orice autocontrol. Trebuie să se închine instinctelor
proprii. Precum lupul, care intrând printre oi şi ucigând una, se aruncă
imediat către alta. Deci afacerile trebuie să transforme personalitatea omului.
Dintr-o persoană care are credinţa într-un singur Dumnezeu, acesta trebuie să
se transforme într-un păgân. El trebuie să-şi mărească dorinţele şi să-şi
înflăcăreze instinctele. Trebuie să-şi dezvolte la maxim impulsul de consum. Şi
iată că astfel reclama se transformă într-un mijloc de educare şi formare a
omului contemporan. Este pe deplin logic - dacă celula începe să degenereze,
iar virusul sau microbul apărut o distruge, acesta poate reda armonia
organismului.
Dacă sufletul pierde iubirea pentru
Dumnezeu şi unitatea cu Acesta, omul păstrând însă bunătatea sufletului,
flinta sa interioară va fi luminată şi curată. Ce va genera această situaţie?
In acest caz, evoluţia va deveni imposibilă. Dar dacă pierderea sentimentului
iubirii conduce la degradarea sufletului, ajungând până la apariţia
tendinţelor satanice, dacă omul începe să înnebunească, având conştiinţa clară
şi un corp sănătos, această schimbare va fi remarcată. Atunci omul va încerca
să se reîntoarcă către iubire, şi cu toate că va fi un proces dureros şi
chinuitor, el va supravieţui şi va avea urmaşi. Dar dacă doreşte să trăiască
doar cu emoţii pozitive, deci să-şi stimuleze instinctele, trăind o anumită
perioadă în condiţii comfortabile, va fi constrâns să se reîntoarcă la iubire.
Dar pentru că decăderea în acest caz va fi mai accentuată, suferinţele vor fi
mai puternice.
Civilizaţia contemporană asistă la
procese care sunt denumite de Biblie - satanism, ceea ce presupune pierderea
iubirii şi subordonarea tot mai accentuată în faţa valorilor materiale şi
spirituale. Demascarea acestui proces şi lupta cu el este imposibilă. Există o
poveste despre un om care a învins un dragon, după care s-a transformat el
însuşi într-un dragon. Lupta cu dragonul democraţiei occidentale, care prin
cuvinte frumoase referitoare la drepturile omului ascunde desfrâul,
imoralitatea şi pierderea sentimentului iubirii, este posibilă în primul rând
prin schimbarea propriei persoane. Situaţia lumii prezente este sentinţa
modului de gândire linear. Fie rămânem în cadrul acestuia, observând cum se
strânge treptat lanţul în jurul gâtului omenirii, fie păşim într-o nouă stare,
către un mod de gândire nou. Şi atunci lucrurile despre care a vorbit Iisus
Cristos, devin nu o poveste religioasă sau mistică, ci o posibilitate reală de
a ne schimba, pentru a ne salva pe noi şi cei din jur.
No comments:
Post a Comment